Ceea ce mă enervează maxim, e când un film BUN e catalogat superficial drept „comedie”. La alea proaste, nu mă deranjează.
Pentru că, în afară de câteva geniale (”All That Jazz”, „Something About Mary”, ca să dau doar două exemple, absolut la întâmplare), comediile aparțin unui gen minor, futil.
Or, „I Care a Lot” este un THRILLER în toată regula. E adevărat, făcut cu mult umor și inteligență – lucru din ce în ce mai rar la filmele americane. Te ia pe șiră numai ideea că așa ceva e absolut plauzibil. Iar dialogurile – două numai! – dintre Rosamund Pike și Peter Dinklage (no spoilers!) sunt o adevărată filozofie de viață. Oribilă filozofie, dar viabilă. Pike este senzațională – Golden Globe doar alaltăieri, pe cinstite – iar Pete cel Mic al nostru demonstrează că jocul din Game of Thrones (ce-i aia, „Urzeala”?!) a fost o glumă, pe lângă ce reușeste aici…
Nu e prima dată când cinefilul e pus să aleagă între „rău” și „rău”. Între lei răi și lei. Tot răi. La începutul lui „I Care a Lot” pare simplu – devii în stare să ții și cu mafia rusă, de mila bătrâneilor („miei”) exploatați și chinuiți. Spre final, devine un pic mai complicat.
Un lucru e cert: în noianul de filme proaste, unul care te face să freamăți, te ține încordat, îți smulge pufnete și zâmbete, face toți banii. Jos pălăria pentru scenariu și mâna fermă și alertă a regizorului – una și aceeași persoană. „I Care a Lot” e un film care nu vă face să pierdeți timpul. Ce-aveți de învățat din el? Ce vrea… mafia voastră.
