3.4 C
Constanța
luni, 20 ianuarie 2025

Avocat: dosarul – “o încercare puerilă de discreditare” a Arhiepiscopului Tomisului

spot_img

Trebuie citit

Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, afirmă că DNA nu are înregistrările originale, iar publicaţia Recorder le-a şters.

El a adăugat că acest dosar i se pare “o încercare puerilă de discreditare” a Arhiepiscopului Tomisului. Adrian Cuculis a declarat jurnaliştilor, la ieşirea din sediul DNA Constanţa, că procurorul l-a apărat pe martorul din această cauză.

Procurorul, din punctul meu de vedere, l-a apărat extrem de tare pe martorul din această cauză pentru că este singura depoziţie incriminatoare din dosar şi, bineînţeles, tot de la martor au cumva înregistrarea, dar au reieşit câteva elemente importante. În primul rând, se pare că s-ar fi filmat cu mai multe camere. Nu există niciun fel de dovadă că DNA-ul are originalul acestor înregistrări. Tot ce are DNA în acest dosar sunt nişte înregistrări copiate pe un alt dispozitiv, puse la dispoziţia DNA-ului. Deci, atenţie, DNA-ul nu are înregistrările originale, iar Recorder a şters înregistrările originale. Vorbim despre un dosar fabricat din punctul meu de vedere”, a explicat apărătorul Arhiepiscopului Tomisului, potrivit News.ro.

80% dintre întrebări au fost respinse, tot ceea ce viza integritatea datelor a fost respins. Este clar, din acest punct de vedere, că DNA-ul are un interes major să îşi ţină în braţe martorul, dar apărarea trebuie să-şi facă treaba, lucru care, din punctul meu de vedere, şi eu şi colega mea astăzi am fost împiedicaţi”, a afirmat Adrian Cuculis.

”Numărul 2, şi probabil că este bomba audierii de astăzi, au fost înregistrări, conform lui Leaşcu, prin care ar fi înregistrat demnitari ai statului român, alţi politicieni, alţi preoţi şi înalţi prelaţi, iar ulterior înregistrările respective le-a şters şi practic ele nu mai există. Singurele care au rămas au fost cele cu Înalt Preasfinţitul Teodosie şi cu consilierul acestuia. Mie mi se pare că dosarul este o încercare puerilă de discreditare, cum am mai spus. Nu poţi să faci dosare penale pe înregistrări copiate de către martorul denunţător, puse pe un alt sistem şi ulterior, atenţie, puse la dispoziţia DNA-ului. Cum vă închipuiţi că acea cameră, sau una dintre ele, că nici nu mai ştim câte sunt, poate au fost 100, oricum materialul este tăiat, reiese din înregistrări, au fost date înapoi, restituite Recorder pe 8 ianuarie 2024”, a explicat Adrian Cuculis.

De asemenea, avocata Arhiepiscopului Tomisului, Irina Luminiţa Stanciu, prezentă la audierea martorului din dosar, a afirmat, la ieşirea din sediul DNA Constanţa, că DNA a ”paralizat” cererile în probaţiune formulate de către IPS Teodosie.

“DNA-ul a încălcat grav dispoziţia articolului 100 aliniatul 2, sens în care a paralizat cererile în probaţiune formulate de către clientul nostru, Arhiepiscopul Tomisului. De ce spun acest lucru? Am formulat o cerere în probaţiune prin care am solicitat să se dispună expertiză criminalistică asupra integralităţii şi originalităţii înregistrărilor care se află la dosarul cauzei, precum şi percheziţie informatică a suportului optic pe care s-a procedat la filmare. Surprinzător, astăzi martorul a declarat că nu se mai află în posesia acestui suport optic, acesta a fost predat către publicaţia Recorder în 8 ianuarie 2024. Revenind ulterior la declaraţia sa, afirmă că, de fapt, au existat două camere de filmat şi că, de fapt, s-ar fi procedat la restituirea către Recorder în iulie 2023”, a explicat avocata Arhiepiscopului Tomisului.

“Mai mult decât atât, apărarea a solicitat să dispună Parchetul emiterea unei adrese către publicaţia Recorder pentru a depune înregistrările care au fost avute la bază în momentul în care s-a realizat materialul şi s-a adus la cunoştinţa opiniei publice. Iar solicitare respinsă într-o singură frază, că nu este utilă. În acest dosar se pare că probele solicitate de apărare sunt inutile şi nu sunt pertinente soluţionării cauzei. Este adevărat că s-a admis în probaţiune această reaudiere a martorului. Era şi normal să se admită câtă vreme iniţial declaraţia acestui martor a fost luată în faza de începerea urmăririi in rem cu uşile închise şi normal că a fost încărcat dreptul la apărare al clientului nostru, Arhiepiscopul Tomisului”, a declarat avocata Irina Luminiţa Stanciu.

“Sunt persoane cunoscute asupra cărora martorul pe care l-aţi văzut astăzi prezentându-se la sediul DNA a declarat foarte clar că a procedat la înregistrarea acestora, a avut informaţiile, a preferat să nu le transmită Recorder-ului, ci să selecteze, le-a şters. Sunt politicieni şi sunt prelaţi şi oameni din Biserica Ortodoxă Română”, a afirmat Irina Luminiţa Stanciu, care a precizat că nu poate da numele acestora.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri