La nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de
conectare la rețeaua existentă a noilor magistrale. Aceste operațiuni sunt prevăzute în cadrul
contractului CL33 – “Reabilitare conducte aducţiune şi magistrale, staţii de pompare apă
uzată SP E20 şi refulări aferente, în Municipiul Constanţa”, în valoare totală de aproximativ
76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Pentru desfășurarea acestor operațiuni se va sista furnizarea apei potabile din seara
de marți seara – 6 mai 2025, ora 22.00 până joi dimineața– 8 mai 2025, ora 10.00.
Vor fi afectaţi de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Tomis Nord (Boema, Cireşica, Brotăcei, Tic-Tac);
- Campusul Universitar;
- bulevardul Tomis cuprins între bd. Alexandru Lăpuşneanu şi strada Petru Vulcan;
- cei arondaţi PT 102 şi PT 104;
- Staţiunea Mamaia;
- Mamaia Nord, Mamaia Sat;
- Ecluza Năvodari;
- SP Midia (Staţia Interconectare Năvodari);
- Sat Vacanţă, Hotel Dobrogea;
- Aleea Universităţii şi străzile adiacente;
- Universitatea Ovidius;
- Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.
În același timp se va furniza apă cu presiune scăzută în cartierul Badea Cârțan, pentru
remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei principale, cu diametrul de 200 mm.
La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa apei la robinete.
Lucrările vizează conectarea noilor conducte DN 600 mm, de la intersecția
bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu și zona Aurel Vlaicu între breteaua rutieră spre Palazu
Mare și Aleea Universității. Cele două magistrale reabilitate vor asigura necesarul de apă
de la sursa Cișmea 1C pentru consumatorii deserviți. Totodată, se vor realiza și legăturile
sistemelor de transport existente Dn 500 mm si 800 mm, dar și preluarea abonaților din
zonă. Vor fi realizate și cămine de acces pentru a facilita intervențiile tehnice viitoare și se
montează componente durabile precum vane de legătură, elemente de ramificație pentru
sectorizarea sistemului, astfel încât în situația apariției unor avarii perimetrele afectate să fie
mult mai restrânse.
Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de
această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în
funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele
de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și
reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își
asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.
Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta
modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm
abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până
la limpezire.
Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare
cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea
unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora
se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea
debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție,
siguranța și continuitatea furnizării servicii.