6.4 C
Constanța
miercuri, 28 februarie 2024

Rețetele lu’  Tatu. Alintul armenesc. Marlenka

spot_img

Trebuie citit

Recunosc, știu prea puțin. Mult prea puțin. Vă scriam săptămâna trecută despre nea Mustegep și copilăria mea la bloc prin vecini și îmi aminteam de numele femeii care m-a ridicat de la țânc până la copilandru, Harpena. Am o singură amintire cu femeia asta. Cred că e una din primele mele amintiri. Știu sigur că eram mic, mic de tot (ce vremuri!). Știu că era toamnă spre iarnă, pentru că îmi punea pe cap un fes care semăna a cagulă, ea zicea că mă face cosmonaut, îmi cuprindea tot capul și îmi rămânea afară doar fața. Mă lua de mână și știu că mâna mea era mereu ridicată în sus, spre a ei.

Mă plimba pe jos, până spre malul marii, dar nu mergeam acolo. În Mangalia, în spatele hotelului Siemens, acum Paradiso parcă, era un mic parc arheologic și în mijlocul parcului ăla era un mic izvor cu apa sulfuroasă. Acum a secat, au trecut anii peste el și n-a avut nimeni grijă. Țin minte foarte clar mirosul ăla de sulf și blândețea lui mamaia Harpena, gârbovită de spate dar răbdătoare cu mine în varianta de câțiva ani. Ceea ce probabil nu-i era chiar ușor.

Mamaia Harpena era armeancă. Nu știam decât asta despre ea, mi-o fi povestit ea, sărăcuța, mai mult dar nu mi-a rămas în minte. Nu mai știu dacă îmi făcea mâncare “de-a ei”. Știu prea puțin, mult prea puțin. Despre armeni ca nație cu atât mai puțin. Despre istoria lor pe-aici încă și mai puțin. Și probabil la fel sunteți și voi. Dar uite că măcar așa, cu “ocazia” unei rețete, descoperim împreună câte ceva. Ca să știm mai mult.

            Scrie Arșaluis Gurău așa: Armenii din străvechea așezare a Tomisului datează pe aceste meleaguri din vremuri de demult, risipite în istorie și legendă, de când – victime ale unui destin ilogic -, alungați din vetrele lor natale de furia bigotă și intoleranța religioasă a unor uzurpatori, și-au găsit adăpost aici, într-o încercare disperată de supraviețuire și adaptare, privindu-și noul lor cămin ca pe-o patrie adoptivă.

            Descinși – după legendă – în linie directă din patriarhul Noe, armenii au populat platoul estic al Asiei Mici – mare parte a peninsulei -, având ieșire la trei mări: Caspică, Neagră și Mediterană. Ținut muntos și relativ arid, această poziție geografică nu le-a fost prea favorabilă decât, poate, în a-și apăra teritoriul de numeroșii năvălitori, ispitiți de prada bogată pe care o puteau jefui de la pașnica populație locală, harnică și inventivă, devastând periodic satele și orașele armenești.

            Pe lângă refugiul fizic – prin emigrare, refugiul spiritual – în cultură, armenii au fost nevoiți să suporte deportarea din teritoriile proprii, ale lor de mii de ani, dar ocupate de invadatorii musulmani, că urmare a prigoanei permanente suferite în cadrul Imperiului Otoman. Așa au ajuns prin Nordul Moldovei, apoi în Transilvania și mult mai târziu s-au răspândit și spre sud, venind prin părțile Dobrogei.

            Cei mai mulți însă au venit în zona aceasta după 1900, consecință a persecuțiilor și masacrelor programate cu premeditare și judicios aplicate prin așa numitul genocid împotriva armenilor. Venind cu vaporul, au coborât în Constanța, de unde unii și-au continuat drumul spre nord și vest, la rude și cunoștințe; mulți au rămas pe loc, formând astfel a doua mare colonie armeană din România, după cea din București.

Primirea călduroasă  și ospitalitatea oferită de români – peste tot unde și-au dorit armenii să rămână și  să viețuiască – unor creștini despământeniți și pribegi i-au încurajat pe aceștia din urmă să vadă în România o patrie adoptivă, pe pământul căreia au clădit biserici, școli, alte diferite edificii și în pământul căreia și-au îngropat morții.

            Vă sună cumva cunoscut? Atunci când am scris seria de rețete ucrainene vă spuneam că acasă al nostru e acum și al lor. Istoria se scrie în timpul nostru, comunitatea de ucraineni care va rămâne la Constanța se va alătura, asemenea altora, istoriei locului ăsta, înțesată de astfel de povești. Rămâne doar de văzut cât mai știm, în zilele noastre să avem aceeași ospitalitate pe care am demonstrat-o în veacurile trecute. Pentru asta însă, e nevoie de timp.

            Marile colectivități au – se pare – un destin, ca și indivizii; destinul armenilor a fost ingrat, chiar dacă explicabil istoricește. Popor mândru și iubitor de neam, armenii își făceau (și continuă să o facă) un titlu de glorie din istoria lor zbuciumată, din modul cum au reușit să supraviețuiască – în timp ce alte neamuri vechi, contemporane cu el,  au pierit -, din întâietatea pe care au avut-o sub diverse aspecte (Armenia este prima țară din lume care a adoptat creștinismul în mod oficial, ca religie de stat, sub regele Tiridates al III-lea, în 301 d.C.;  Erevan, construit chiar pe plaiul de unde s-a întors porumbelul lui Noe cu ramura de măslin în cioc, este cea mai veche capitală din lume, păstrată că atare.

            În Constanța n-am întâlnit stabiliment care să ofere mâncare armeană. De fapt n-am întâlnit nicăieri până acum în România. E posibil să mă înșel însă, v-am spus că știu prea puțin. Am tot căutat o rețetă pentru un fel de mâncare de inspirație armenească ușor de asimilat și așa s-a ajuns la Marlenka. Dacă n-ați găsit până acum pe rafturile unor benzinării prăjitura asta (pentru că nu rețin să o fi văzut altundeva), căutați-o.

Sau mai bine încercați să o faceți chiar voi. Numele e un alint, e un desert diminutivat așa cum și nou ne place să ne alintăm mâncarea. Cel puțin prin asta ni se-aseamănă. Rețeta originală, care stă la baza variantei comerciale e bine păzita de familia de armeni care o produce în Cehia.

            Rețeta tradițională se mai regăsește și sub numele de Medovik și are la bază mierea. Mierea și laptele, în forma lui condensată, caramelizată chiar, dau finețe și o profunzime dulce altfel decât știți dulcele în mod normal.

            Pentru foi:

–          500 gr faină

–          250 gr zahăr

–          100 gr miere

–          130 gr unt

–          2 oua

–          1 linguriță bicarbonat

–          un praf de sare

Ingrediente cremă caramel:

–          1 conserva de dulceață de lapte. Se găsește, nu vă bateți capul să o faceți acasă, faceți altceva cu alea 3 ore de fiert laptele cu zahăr.

–          4 ouă

–          ½ linguriță sare

–          50 g miere

–          1 plic zahăr vanilat sau ½ linguriță extract de vanilie

–          250 g unt gras cu minim 80% (moale, la temperatura camerei)

Mod de preparare foi:

1.Toate ingredientele cu excepția făinii, la temperatura camerei, se amestecă într-un vas , apoi se pun pe foc. Se lasă la foc mediu spre tare, amestecând cu telul până devine o cremă arămie, aveți grijă să nu se ardă. Apoi o lăsăm la răcit până ajunge la temperatura camerei. Preîncălzim cuptorul la 180 grade.

2.Când crema s-a răcit adăugăm făina și amestecăm cu mâna până rezultă un aluat moale însă nelipicios. Dacă este prea tare, se pot adăuga 1-2 linguri de lapte. Dacă este prea moale, adăugați 2/3 linguri făină.

3.Aluatul se împarte în 6 bucăți egale. Se întinde fiecare bucată de aluat în foaie subțire cu ajutorul sucitorului, eventual direct pe foaia de copt. Este mai ușor de transferat în cuptor. Se taie foaia de tort cu o formă rotundă și se coace pe dosul tăvii cuptorului intre 8-10 minute. Celelalte bucăți de aluat le acoperim cu folie alimentară , să nu se usuce.

4.Toate foile se coc pe rând. Îndepărtam foaia de copt după ce le scoatem din cuptor și le lăsăm să se răcească pe un grătar. Foile vor fi tari când se vor răci , însă se vor înmuia de la cremă.

5.Ultima dată coaceți bucățile de aluat rămase de la cele 6 foi. Pe acestea le măcinați fin pentru a decora tortul.

Mod de preparare crema caramel:

1.Într-un bol metalic puneți conținutul conservei de dulceață de lapte, cele 4 ouă, mierea și sarea.

2.Amestecați totul cu telul și așezați castronul peste o oală în care fierbe la foc mic puțină apă. Se amestecă în continuu până obțineți o cremă fină, în jur de 20-30 minute.

3. Se lasă să se răcească la temperatura camerei.

4.Puneți în bolul mixerului untul moale și îl bateți până devine spumos. Apoi adăugați treptat peste unt crema de caramel. Aceasta se va da la frigider până se montează tortul.

5.Pentru a asambla tortul, folosiți o formă rotundă cu pereți detașabili de 24 cm diametru. Puneți câte o foaie, apoi crema, și alternați astfel până terminați cu un strat de cremă peste ultima foaie de sus.

A doua zi, decorați cu foile măcinate, nuci prăjite ușor în tigaie, mărunțite și fructe proaspete. Rodia se potrivește, e fructul național al Armeniei și grație globalizării avem mai tot timpul anului și pe-aici.

Tortul ăsta rezistă fără să fie ținut la rece, nu are nevoie și gustul i se desăvârșește chiar după vreo zi doua de așteptare. E un dulce cu totul altfel decât sunteți obișnuiți, vă va cuceri, așa cum vă spuneam cu catifelarea cremei și profunzimea senzației de dulce, fără să fie “amețitoare”.

Închei cu versurile unui cântec de recunoștință a poporului armean pentru poporul ăsta cald, al nostru. Lecția noastră pentru noi înșine: ospitalitatea, brațele deschise, felul în care am știut mereu să facem din acasă al nostru acasă al lor, al tuturor celor care, în nevoie fiind, ne-au trecut pragul:

„Și după ani întregi de pribegii,

Gonit din țara mea de-un tragic rost,

La tine am găsit un adăpost;

Căci m-am simțit de vatra mea aproape.

Te port în gând și,-oricât mi-ar fi de bine,

Cu mine ești mereu, mereu mi-e dor de tine;

Și-oriunde-aș fi, vreau să mă-ntorc acasă,

Căci tu mi-ești prag, și patrie, și casă.

Că sorb din țărna ta atâta vlagă

Și mi-ești mereu din ce în ce mai dragă.

Te simt aprinsă-n inimă și-n minte,

 Avem pe veci destine înfrățite.”

Vor mai scrie despre noi peste veacuri la fel? 

Av. Emil Mihail TATU

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri