Când toată planeta credea că le-a văzut pe toate și că după doi ani de pandemie de covid, care ne-a dat viețile peste cap, lumea avea să-și găsească puțin răgaz și liniștea, omenirea este pusă din nou sub stres și tensiune în urma războiului din Ucraina. Venirea primăverii a adus cu ea o deflagrație care ne-a lăsat fără suflare.
Cu greu își mai putea imagina cineva că în Europa modernă a secolului 21 vom fi martori la asemenea atrocități. Că în era democrațiilor și a tratatelor de pace un război sângeros schilodește vieți, tulbură omenirea și trezește acțiuni pe care nu vrea să le mai trăiască nimeni.
În doar zece zile zile o țară a invadat o altă țară, un stat a atentat la integritatea și suveranitatea altuia, lupte de care am auzit doar în poveștile bunicilor ucid soldați, civili, copii,obuze și rachete distrug case, spitale, școli și pun la pământ orașe întregi. Am auzit și am văzut în zece zile, cât pentru o viață ,scene greu de imaginat, dezolare, disperare, suferință, oroare.
Putin și mama Rusie
Am văzut o țară condusă de un dictator care pare că nu mai are nimic de pierdut, care surprins de rezistența unei țări pe care o credea nimicită în 24 ore dar și a ostilităților externe s-a poziționat în situația în care joacă totul sau nimic.
Am văzut hidoșenia unui regim autocrat în care poporului rus îi este înăbușită orice opoziție, în care cenzura și lipsa libertății a creat monștri, în care așa zisă democrație dobândită în 1991 la căderea URSS este doar o plăsmuire.
Nu poate să creadă nimeni că cetățeanul rus, acel individ cu existență nesemnificativă, care vrea să-și trăiască viața lui obișnuită crede în cauza susținută de propagandă. Au apărut dovezi clare că oamenii nu știu amploarea conflictului în care s-a angrenat țara lor iar soldații sunt dezinformați și habar nu au ce fac acolo.
Ucraina lui Zelenski
Am văzut o țară care a dat dovadă de o reziliență și forță cum nu și-a închipuit nici cel mai priceput strateg militar. Începând cu un președinte leader, popular și curajos care a dat o palmă dură peste fața tuturor momâilor în costume apretate, care vremelnic ocupă poziții de șefi de stat și continuând cu un popor ațâțat și care nu se dă în lături de la nimic în fața inamicului. O țară care nu beneficiază de avantajele de a fi membră în structurile europene – UE și NATO – și care nu are așteptări de la nimeni, să vină să o ajute. O țară în care bărbații s-au înarmat și au ieșit în stradă să facă scut în fața tancurilor. Indiferent care va fi deznodământul acestui război, Ucraina a câștigat deja și va schimba pentru totdeauna ierarhia marilor puteri militare din lume. Stă mărturie faptul că rezistența, temeritatea, determinarea sunt uneori mai presus de numărul de focoase și de tancuri.
Marile Puteri față în față cu reacțiunea
Am văzut ipocrizia, pasivitatea și teama marilor lideri ai lumii, care – sub pelerina diplomației și a unor tratate din o mie nouă sute… toamna – privesc de la distanță evenimentele tragice din Ucraina și țin discursuri motivaționale despre nimic.
Nu spun că sancțiunile economice aplicate Rusiei nu vor produce efect, dar vorbim despre o țară care își joacă ultima carte, care deja a constatat că și-a atras toată ura și ostilitatea planetei și care da, nu mai are nimic de pierdut. „Până la capăt” presupun că este deviza dictatorului la întâlnirile secrete cu generalii săi.
O parte din sancțiuni taxează aspru Rusia, deși efectele nu se vor vedea decât în timp. O parte sunt de-a dreptul hilare. Bănuiesc că se zbate în chinuri Putin, că nu va mai participa la Eurovizion, sau că echipele rusești au fost scoase din jocul video FIFA 2022. Măsuri simbolice și complet inutile.
Aplauzele pentru Zelenski din plenul Parlamentului European nu îi vor scoate țara din urgie. Lacrimile de crocodil și empatia diplomaților la patru ace, care după ședință s-au întors la viețile lor tihnite și comfortabile, nu vor pune un capăt conflictului. Promisiunile și discursurile bombastice rămân doar vorbe.
Desigur, lipsa de reacție a anumitor țări, răspunsul întârziat la anumite sancțiuni sau chiar respingerea lor, tergiversarea, tragerea de timp, detașarea sub temeiul neutralității a dezvăluit cât de superficiale sunt de fapt alianțele și întovărășirea. Și cum în definitiv fiecare țară, dincolo de orice înțelegere își urmărește propriul interes. Toate ca toate, dar gazul trebuie să vină din Rusia, că avem nevoie, la fel și investițiile și banii. De ce să mă știe ca dușman, când pot să joc la două capete și, indiferent cum se termină asta să cad în picioare.
S-a conturat și mai mult diferența dintre Răsărit și lumea Occidentală. Dintre o țară care s-a împotrivit întotdeauna parteneriatelor de pace și înțelegere, care a privit cu ostilitate de la distanță uniunile politice și economice și restul lumii, de la vest, care zace într-o dulce lâncezeală, crezând că niște structuri și alianțe le asigură prosperitatea și securitatea. Mno, pe hârtie toate sunt bune și frumoase. Ferească Sfântu’ să fie nevoie să se și aplice.
Cu o Rusie care nu dă socoteală nimănui, care e în stare să vorbească cu atâta ușurință despre iminența unui război nuclear și un Occident care abia acum se dezmeticește și vede cu cine are de-a face, parcă nimeni nu ar trebui să stea comod pentru că e protejat de articolul 5 al unei hârtii.
Genul programului: Apocalipsă
Am văzut aceeași mass-media, ahtiată după audiență și după titluri prăpăstioase. Credeați că televiziunile au dat totul în materie de senzațional în pandemie? Aia a fost doar încălzirea. Acum își dau doctoratul.
În cele șapte zile de la începutul războiului, ca prin minune s-a terminat pandemia, s-au rezolvat problemele cu facturile la energie, s-au terminat divergențele din coaliția de guvernare, nu mai există nici crime, nici accidente.
În afară de câteva posturi, care au păstrat o linie decentă și prezintă evenimentele obiectiv, așa cum le preiau de la corespondenții trimiși pe teren sau de la agențiile de presă internaționale, cele mai multe televiziuni au găsit oportunitatea să adune puncte de rating cu știri în care sunt prezentate hiperbolic și grotesc scene care nu mai au nevoie oricum de emfază.
Am văzut burtiere care pentru cineva care deschide televizorul ar putea să-l facă să înțeleagă că trebuie să-și caute imediat refugiu în subsolul blocului, pentru că bomba nucleară e pregătită de lansare. Am văzut invitați în platou care se dau de ceasul morții, că suntem o țintă sigură, am văzut moderatori care și-au depășit condiția de cititori de prompter și și-au spus opiniile personale în ton mult prea grav și alarmant. Am văzut reporteri și operatori de imagine mult prea incisivi, care se băgau în sufletele refugiaților încercând să obțină un interviu cât mai dramatic și lacrimogen. Am văzut imagini odioase date pe post pentru care nu este suficient avertismentul „aceste imagini vă pot afecta emoțional”.
Cucoane pe tocuri, machiate și coafate, indicând pe o hartă digitalizată unde se țin bombardamente, „specialiști” în tehnici de război nevorbiți și scoși de la naftalină, lideri de opinie cunoscători în de toate. Până și specialiste în operații estetice!? Am văzut configurarea hidoasă a oportunității de a face dintr-o tragedie un breaking news.
La război se pricepe tot românul!
Dacă doi ani de zile, românul a devenit doctor academician în virusologie. Iată că războiul din Ucraina este o oportunitate de reconversie profesională. Zbârnâie rețelele de socializare de strategi militari, de politologi și specialiști în contraspionaj. Indivizi care caută în dex ce înseamnă „raniță” sau „planton” sunt experți în război și în tehnici militare.
Datul cu părerea e oricum sport național în țara asta și nu ar fi așa de ieșit din comun dacă bunul cetățean participant la război de pe canapeaua din sufragerie s-ar limita să facă niște observații și comentarii în ton cu situația: de aversiune față de invadatori și de compasiune față de cei invadați.
Dar pandemia de covid i-a consacrat deja pe cei care se pun de-a curmezișul, pe scepticii care contestă tot și țes tot felul de scenarii, pe acei Gică Contra care într-o fulminație de autoapreciere cred că au descoperit ei „cum stă treaba”.
Cea mai urâtă manifestare vine sub forma valului de dezaprobare a Ucrainei. “De ce a mințit Zelensky că au murit militarii de pe Insula Șerpilor că uite sunt bine mersi în viață?!” “De ce a semnat acum cererea de aderare la UE?! Vrea să-i finanțăm noi ca să-și reconstruiască țara după război?” „Ucrainenii nu dau doi bani pe ajutoarele românilor, care îi întâmpină la vamă. Dacă au bani de șpagă la vameși de ce să ne fie milă de ei?!?”
Sunt doar câteva dintre opiniile celor veșnic împotrivă, mereu altfel decât mulțimea, celor atât de înverșunați să fie contra curentului încât uită că un război se întâmplă, nu se analizează.
Totul este permis în dragoste și în război. Război avem momentan pe hartă
Chiar trebuie să răstălmăcim fiecare declarație în căutare de sensuri ascunse? Chiar trebuie să despicăm în șapte orice acțiune?! Dacă un refugiat, doi, zece, o sută au ignorat generozitatea voluntarilor de la vamă, înseamnă că toți sunt niște netrebnici nerecunoscători?!? Dacă alegerile celor cărora le șuieră bombele deasupra locuințelor sunt neînțelese pentru noi, trebuie să-i judecăm?
Dacă nici în fața ororilor războiului nu putem să empatizăm, nu putem să renunțăm la verdicte, nu putem să renunțăm la cârcoteală și divergențe înseamnă că umanitatea este la pragul cel mai de jos iar ura, indolența, cruzimea au triumfat.
“Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii.” John F. Kennedy. Pare departe deznodământul acestui conflict, iar dinamica lui este fantastică. Lucrurile se petrec cu o viteză fulgerătoare, acum auzim despre negocieri de pace, două ore mai târziu căutăm iodură de potasiu în farmacii.
Tulburătoare vremuri!
