România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul competențelor digitale ale populației. Asta însemnând navigarea pe internet, utilizarea e-mailului, completarea anumitor formulare și cereri online către instituții.
E adevărat că o bună parte din această populație înseamnă categoria de vârstă 55+, oameni care nu au avut în programa școlară cursuri de informatică și tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) și tot adevărat este că în zonele rurale, defavorizate, cu sărăcie, internetul și device-urile sunt de domeniul SF.
Exceptând această ultimă categorie de oameni, a căror viață și posibilități, din păcate, le-a tăiat orice șansă de emancipare și depășire a condiției, există foarte mulți alții, care ar putea dacă nu ar cădea în blazare și indiferență.
Cunosc foarte multe persoane care, deși nu au telefoane „cu butoane”, deși au conturi pe social-media în care sunt extremi de active postând cafeluțe, pisici și flori nu pot și nu vor să-și depășească inabilitatea de a trimite o cerere online, de a-și face o programare, de a trimite o petiție sau alte documente, de a-și plăti taxele/impozitele simplu și fără efort.
“Sunt prea bătrână, nu știu eu de astea”. OK, dar de ce nu ai vrea să înveți dacă poți și ai cu ce? De ce scuza vârstei înaintate pentru a respinge un lucru nou? Dorința de a învăța, de a descoperi și de a ține pasul cu evoluția tehnologiei nu au un termen limită pentru a fi încercate și asumate.
De ce, „pe afară”, băbuțe în baston plătesc cu telefonul la cumpărături, se programează online la medic, deblochează cu aplicatia bicicletele puse la dispoziție de municipalitate? Nici acolo nu au avut TIC, când au fost la școală.
Cu regret remarc că, NU, nu tot timpul are legătură cu lipsa posibilităților financiare. Sărăcia – da, trage nespus de mult în jos dezvoltarea durabilă a unei societăți, dar parcă prea repede ne grăbim să o invocăm ca motiv unic și univoc. Cum ar fi dacă în loc să îi pasezi telefonul fiului sau nepotului, ca să îți rezolve o situație, i-ai spune „arată-mi cum se face, ca să știu de acum încolo”?
Dorința de cunoaștere a fost tot timpul apanajul omului inteligent. Plafonarea și autosuficiența, niciodată.
Câte drumuri pe la ghișee au putea fi evitate? Cât timp de calitate ar fi scutit? Câte stări de leșin și tanguială de la așteptat la cozi umilitoare ar putea fi prevenite? Sau poate ne place persecuția și vrem să retrăim cu nostalgie niște vremuri în care totul se obținea prin cozi înjositoare. Caz în care tanguiala și leșinul nu mai au justificare.
“Nu ești niciodată prea bătrân pentru a deveni mai tânăr “. Ce trist că rămâne doar un citat și nu un scop și un ideal.
