Mii de ani, vreo 7, spune istoria că au trecut de când ne-am gândit să domesticim păsăret și probabil un vizionar de pe vremea respectivă, într-o iarnă geroasă (cum or mai fi iernile geroase, așa-i că vă e dor de una?) s-a gândit să arunce una din pasările alea nou domesticite într-o oală cu apă împreună cu niște legume de captură (pe-alea nu știu când le-am domesticit).
Asta se întâmpla undeva prin sud-estul Asiei. Evenimentul fericit al fierturii ăleia care probabil a vindecat și vreo 20 de boli instantaneu a început să călătorească odată cu pasările devenite de acum casnice. Sigur asta a fost și strategia de marketing antic pentru vânzarea pasărilor.
„Jewish penicilin”. Penicilina evreiască
Odată fierte deveneau un soi de panaceu. Probabil de-aia acum când cauți rețete de supa de pui prin internet găsești multe, surprinzător de multe variante care cuprind sintagma “jewish penicilin”. Penicilina evreiască. Cum o fi ajuns să fie medicament supa asta nu știm, da’ sigur se găsește pe undeva și o părere cvasi-medicală care să ateste că supa de pui vindecă răceli. Grecii antici, care aveau și ei o variantă de supă de pui credeau chiar că supa asta vindecă inclusiv lepra. Undeva, cândva, a mai apărut și vorba aia veche românească potrivit cu care găina bătrână face supa bună. Și morcovu’ tânăr. Da’ asta știați deja.
Destulă istorie, partea frumoasă la supa asta de pui e, pe lângă faptul că este aliment chiar global, liant intre națîi și generațîi, e că iți oferă căldură. O dogoare unică, greu de găsit în alte mâncăruri. E sinonimă cu confortul, e că o pătură care te învăluie din interior spre exterior, înflăcărează, anima și aprinde văpăi stomacale și de simțire.
Într-o zi rece de iarnă (dacă ne lasă încălzirea globală), nimic sau aproape nimic nu se compară cu o supă de pui. Ce vă scriu azi e mai degrabă o rețetă românească, conține găluște și fidea, că așa am mâncat acasă la mama și vă învăț și pe voi. Varianta elevată a supei de pui e consomme-ul, o supă atât de clară încât iți vezi în ea și trecutul și prezentul și viitorul.
Chiar și fără să fie consomme, supa de pui clară vindecă și are puterea să estompeze totul în jur, să creeze o bulă în care ești doar tu cu bolul tău și exaltarea gustului antic. Vine din negura timpului și nu pleacă foarte curând, e aici să rămână.
Ingrediente:
– Carne de pui – aici ieșim din noțiunea de găină experimentată, deși e verosimil ca o găină mai trecută prin viață să aibă mai multă savoare. Pentru siguranță, cumpărați carne de pui. Gustul îl puteți obține inclusiv din tacâmuri de pui, din spate și târtițe, da’ hai să încercăm să nu ajungă și în farfurie. Mno, unora din voi poate vă plac și alea, da’ io prefer o carne consacrată, vreau pulpă dezosată între gălușți.
– Legume: neapărat ceapă întreagă, morcov, păstărnac, țelină, poate și cartof.
– Verdeață: fie folosiți un buquet garni (o legătură de mai multe tipuri de ierburi care se fierbe în supă și apoi se extrage și se aruncă; (pe lângă asta sună minunat în franceză, dar ce nu sună minunat în franceză?), fie pătrunjel proaspăt, dar nu adăugat la fierbere, ci doar că garnisire la servire.
– Pentru gălușți : un ou cântărit cu tot cu coaja + o cantitate egală de griș, sare, piper.
– Fidea.
Cum se face:
– Într-o oală încăpătoare, puneți: bucăți de carne de pui, cu tot cu os. Toată savoarea e în oase! Nu luați grăsimea de pe carne, o lăsați acolo, va da gust.
– Tot în oală: o ceapă mare (sau mai multe, dau multa dulceață) tăiată pe jumătate, cu coaja pe ea (ajută la culoarea supei), morcovi cam 3-4 (tineri), curățați dar întregi, 1 păstărnac întreg, o bucată de țelină cam egală cu păstărnacul (țelina are un gust pronunțat și nu vreți să eclipseze celelalte legume, doi cartofi curățați întregi.
– Tot în oală, apă să acopere tot, sare, boabe de piper și acel buquet garni dacă aflați de pe google ce e.
– Toate astea se aduc la fierbere, la foc mediu. Carnea vă începe să scoată la suprafață spuma specifică. Reduceți focul la minim, și cu o lingură sau cu o spumieră adunați cât puteți de multă din spuma respectivă. Ajută la claritate, v-am spus că supa de pui e ca globul de cristal, trebuie să se vadă cu claritate tot, TOT!
– Continuați să fierbeți totul laolaltă timp de o oră sau două, adăugând apă pe parcurs dacă mai scade. Fierbeți, fierbeți, fierbeți.
– Dacă bucățile de carne încep să dea semne că vor să se dezoseze de la sine, opriți focul.
– Vărsați tot conținutul oalei printr-o sită fină, într-o altă oală, astfel încât să vă rămână doar supă.
– Dezosați carnea. Tăiați morcovii rondele. Restul legumelor le aruncați.
– Dacă vreți o supă mai degresată, o puneți la frigider peste noapte și a doua zi adunați toată grăsimea din ea care se vă solidifica.
– Dacă vreți totuși și bulele mici de grăsime care dau gust supei ăsteia, săriți peste pasul cu refrigerarea.
– Cântăriți oul cu tot cu coajă. Cântăriți apoi o cantitate egală de griș. Spargeți oul, bateți-l cu o furculiță că pentru omletă și adaugați peste el grișul, sare și piper după gust.Amestecați. Lăsați compoziția asta bine amestecată timp de 20 de minute să se “umfle”. Astea sunt găluștile. Vor fi cele mai asemănătoare norilor de primăvară (îi știți, ăia albi și pufoși) găluști pe care le-ați mâncat până acum.
– Reaprindeți focul, pe treapta mică. Aduceți la fierbere lentă, molcomă lichidul deja strecurat și para-strecurat.
– Cu o lingură, luați cate puțin din compoziția de găluști (cam jumătate de lingură) și cu un deget (care vreți voi) împingeți încet micul norișor în bolboroseala gălbuie de dedesubt. Continuați până terminați amestecul.
– Acum e momentul în care adăugați și fideaua în supă. Cam un pumn, zdrobită (tot în pumn) ca inima iubitei lu’ Dragnea, că așa zic știrile de azi. N-am găsit altă comparație cu zdrobitul în momentul ăsta. Dacă găsiți voi alta, o aștept.
– În 10 minute ar trebui să fie fierte și găluștile și fideaua.
– E momentul în care se întorc triumfal în oală carnea de pui și morcovii, vin acasă la ele unde le e locul.
Servire:
– neapărat în boluri. O farfurie adâncă face să se piardă repede căldura. ‘
– neapărat fierbinte. Dacă nu e fierbinte, e degeaba toată munca și eu mi-am tocit degeaba degetele pe tastatură.
– doua gălușți per porție. Câteva rondele de morcovi. Fidea câtă luați în polonic. Nu foarte multă carne. Cartofii se pot mânca separat, și ei puțin înfierbântați, sau incluși în bol.
– în mod normal nu s-ar mânca pâine la minunăția asta, dar pâinea e iubire așa cum v-am spus de atâtea ori, așa că puteți să faceți niște crutoane de casă așa : tăiați o pâine bună felii, apoi tăiați feliile pe lung în patru; presarăți în fir subțire niște ulei de măsline pe ele și apoi sare, oregano, rozmarin sau orice alte mirodenii vă mai plac și le băgați la cuptorul bine încins până se rumenesc și își dau toată umiditatea preț pentru un gust inegalabil.
Supa de pui se soarbe, indiferent ce v-ar învăța toate cărțile de bune maniere. Căldură se simte, gustul se savurează. Norii găluștilor completează textural tot. Așa-i că nu-ți mai trebuie nimic după supa de pui?
Decât poate, doar poate, un veloute (noi românii îi spunem ciulama) care să aibă la bază tot supa de pui. Transfigurată, transformată dar în esență tot ea, supa. Din paleolitic până în zilele noastre și dincolo de ele, până la capăt, până la infinit. Sau până ne învață cate unii că e mai bună supa de coropișnițe și are și proprietăți vindecătoare mai abitir. Până atunci, să păstram supa de pui așa cum e ea, neschimbată de mii de ani, să știe de ea și copiii copiilor noștri și toți ai lor.
Av. Mihail Emil TATU