Plecarea pe pustii a fetiței din Mahmudia, pe urmele nu știu căror pisici războinice, până la Timișoara a declanșat o dispută pașnică, dar constructivă, cu fiică-mea. Ea are aproape 16 ani, cea dispărută – 14. „Poți să te urci într-un tren, copil singur, și nu te întreabă nimeni de sănătate. E normal”.
Nu, nu e normal, dar expresia folosită e cea potrivită. „De sănătate”. Așa e, nu te mai întreabă nimeni, nimic. Oameni căzuți în mijlocul șoselei sunt ocoliți de mașini – niciuna nu oprește. Bătrâni gâfâind din greu pe vreo bancă sau căzuți pe trotuar sunt lăsați acolo să agonizeze. Nu-i întreabă niciun om „de sănătate”. Iar exemplele sunt multe.
Nu știu ce minte creață a decis, la un moment dat, desființarea patrulelor de poliție (fostă miliție) de pe străzi. Ăștia mergeau, se uitau și întrebau. Ce cauți cocoțat pe grilajul ăla de la geam, la etajul I? Unde te duci cu televizorul ăla în brațe și de ce-ai ieșit cu el pe fereastră? Unde fugi cu poșeta aia, când tu nu ești femeie iar Hermes Birkin by Ginza Tanaka nu se mai poartă de vreo doi ani?! Patrulele astea urcau și-n trenuri, între două gări, se uitau după fețe dubioase, femei maltratate, bețivi și – da! – copii fugiți de-acasă.
O parte a disputei a vizat și rolul „controlorului”. Care în mod corect și justificat se numește de fapt „însoțitor de tren”. Trenul e al lui pe durata călătoriei, el răspunde de ce se întâmplă în el. Dacă un copil singur și nesupravegheat deschide ușa și cade din tren, sau e agresat fizic și sexual la toaletă, e responsabilitatea lui, a însoțitorului de tren. „Compostează” biletul unui copil singur și nu întreabă: unde e mă-ta?! Cu cine ești? Unde te duci? Te așteaptă cineva în gara de destinație? Nexam.
O opinie afirmă, pe bună dreptate, că nu te poți baza pe intuiție, bun simț și grijă, din proprie inițiativă. Chestiile astea trebuie să fie scrise în fișa postului pentru că, altminteri, ne doare în cur de toți și de toate. Copiii sunt din ce în ce mai informați, accesorizați, tehnologizați, știu să-și ia un bilet de tren online (gratuit!), să urce în tren și să ajungă la mama dracului. În avion nu încă – acolo chestiile astea sunt reglementate: procură a părinților, însoțitor, declarație. Altminteri, ne vom trezi că vom trece impasibili peste cadavre pe stradă și copii singuri, fugăriți de himere și-o să ne vedem de treburi. Care treburi, mai nou ni le fac roboții și casele de marcat self-pay. C-așa e într-o lume complet alienată.
