Cu un pas mai aproape de îndeplinirea visului regretatei Doina Păuleanu,
Muzeul de Artă Constanţa încă o victorie în procesul muzeului de la Topalu!
Astăzi, 7 iunie 2021, Curtea de Apel Galați a dispus respingerea apelului
reclamantului Vintilă Mario, împotriva încheierii din data de 13.03.2012 și a
sentinței civile nr. 1621/27.03.2012 pronunţate de Tribunalul Constanţa.
„Prin această decizie, justiția română arată, încă o dată, faptul că Muzeul de
Artă Constanța este deținătorul de drept al operelor de artă, de o inestimabilă
valoare, aflate în patrimoniul său. Astfel, visul regretatei Doina Păuleanu este cu
un pas mai aproape de realitate! Sunt convins că instanțele competente vor fi
obiective și vor soluționa corect această speță, astfel încât, acest proces îndelungat
să se termine iar inestimabilele lucrări din colecția de la Topalu să rămână acolo
unde le este locul de drept în patrimoniul național și în cel al județului Constanța” –
declară președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Totodată, prin această nouă victorie, apelantul-reclamant Vintilă Mario a fost
obligat să plătească pârâtului-intimat Muzeul de Artă Constanţa suma de 39.257 lei,
cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Desi această decizie nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în
termen de 15 zile de la data comunicării, Curtea de Apel Galați a recunoscut un drept
ce aparține județului.