Facultatea de Teologie a Universității Ovidius din Constanța organizează, în perioada 10-11 mai 2023, cea de-a VIII-a ediție a
conferinței internaționale „Religion, Knowledge, Society”, intitulată „Human Being in the
Horizon of Authenticity. Philosophical and Religious Perspectives”. Deschiderea conferinței va
avea loc miercuri, 10 mai 2023, la Sala Ovidius a Hotelului Ramada din Constanța, începând cu
ora 09:30.
Evenimentul va fi urmat de seminarul internațional „Religion, Knowledge, Society” (RKS)
- „The Meaning of Life. A Phenomenological Approach in a Fusion of Horizons”, care se va
desfășura în perioada 17-18 mai 2023, la Suceava.
„Cele două evenimente academice, interconectate tematic, își propun o abordare
multilaterală a autenticității și a sensului vieții în condițiile lumii actuale, din perspectivă filosofică
și religioasă. Ediția din acest an reunește profesori și cercetători de la prestigioase instituții
academice internaționale (Institutul de Filosofie al Academiei de Științe Sociale, Vietnam;
Universitatea Southeast, Nanjing – China; Universitatea Comenius din Bratislava, Slovacia;
Universitatea George Mason, SUA; Institutul de Filosofie al Academiei de Științe Sociale din
Shanghai, China; Universitatea Çankiri Karatekin, Turcia) și naționale (Universitatea București;
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași; Universitatea Națională de Arte din București). De asemenea,
evenimentele urmăresc concretizarea unor proiecte de cercetare pe diferite linii de analiză din
domeniul studiilor religioase”, precizează conf. univ. dr. Ioan Dura, organizatorul ambelor
evenimente.