Oricât s-ar chinui propagandiștii anticreaționismului să facă din știință bâta cu care să sfărâme religia, ar rămâne doar cu o știință șchioapă (apud Einstein).
Căci știința, oricât s-ar chinui, nu are răspuns la niște întrebări simple, dar esențiale:
-Cum a apărut materia organizată din nimic?
-Cum a apărut viața din materia moartă?
-Cum a apărut omul din….(puneți ce doriți, că tot acolo ajungem)?
Teoriile sunt multe și…șchioape (mulțumesc Nicolae Hulpoi pentru minunatul dar „CosmoSapiens”, chiar că e un fel de lecție de teologie apofatico-științifică).
Prin urmare, înmulțirea a 5 pâini și 2 pești (simbol euharistic și ecclesiologic) nu e cu nimic mai imposibilă decât cele de mai sus. Ca și alte minuni din Evanghelii. Care nu suprind „spectacularul” minunii în sine, ci SCOPUL și MODUL prin care ea se întâmplă.
Asemeni coborârii din cer a Pâinii-Hristos, care ne hrănește minunat pentru viața cea veșnică.
E invers decât cultura imaginii de azi. Creștinește, nu ne interesează atât minunea în sine, ci ce ni se dăruiește prin ea. Ce e în spatele minunii…aceea e adevărata minune.
E mai complex decât coborârea unor extratereștrii, care n-ar justifica nimic. căci ce ne-ar putea da ei nouă, câtă vreme noi distrugem sistematic ceea ce avem deja? (și între noi fie vorba, nici nu prea au cum să existe, cel mult niște oameni asemena nouă în alt colț de lume, dar asta altă dată).
Iar dacă toate pe care azi le vedem au venit organizate minunat din nimic…de ce nu și Hristos din Cer? Cu ce e mai prejos Hristos decât toată apariția, organizarea și înmulțirea materiei din…nimic?
Desigur, este lămuritor să spui că totul vine din iubirea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că dă sens. Iar sensul…e ceva ce nu poate fi ignorat. Nu-i totul să știi CUM arată materia, e important să știi DE CE și PENTRU CE arată așa.
A separa sensul de existență e ca și cum ai crede că toată măreția Universului și a omului e…degeaba. Iar dacă e degeaba..e deja nimic.
Existența, dragii mei, începe cu mulțumirea cu dragoste adusă lui Dumnezeu. Care, când este pusă cu literă mare, se numește Euharistie. Liturghie. Și brusc, tot spațiul bisercii se umple de sens și este organizat prin Duhul Sfânt, asemeni întregului Univers.
Iar mulțumirea „în paralel” cu Biserica, pentru cei gnostici, spirituali, sau orice altceva e doar un egoism mascat sub o glumă proastă: aceea că tu crezi că Dumnezeu e altceva decât este.
Până la urmă, Dumnezeu nu e un prieten imaginar, după mintea fiecăruia (cum spun semidocții științei), ci este CEL CE ESTE. Unic, Treimic, Iubire. Nimic altceva…
Dar cum ar fi ca altcineva să creadă despre tine că ești altceva decât ești? Te-ai simți jignit, așa-i?
