Statistic vorbind, apa folosită la fabricarea berii în lume reprezintă mai puțin de 1% din cea a planetei. Probabil e un zero urmat de multe zerouri, apoi miimi. Oricâtă bere s-ar bea în univers, sunt zone de pe Terra care nici n-au auzit de ea și n-au văzut-o vreodată. Sau n-au voie, din considerente religioase. Nu e nici măcar ca vinul, care oricum nu se face din apă. Cel puțin teoretic…
Apoi, nu există fabrici de bere în zonele calamitate și secetoase, ca deșertul Sahara sau Kalahari. De ce s-ar chinui să construiască una pe-acolo, dacă e apă-gârlă în alte părți, iar în zonele respective nici nu se bea?! Cu toate astea, o minte tâmpită și întortocheată s-a gândit să inventeze o bere, făcută din… ape uzate!?
E-adevărat: am băut în Israel, într-o stație de epurare ultraperformantă, apă uzată și tratată. Dar asta pur demonstrativ, pentru a(-mi) arăta că se poate folosi pentru consum, în caz de mare secetă. Se folosește de fapt în irigații în agricultură, dar la noi, nici atât: se deversează în mare, după ce a fost epurată. Încă avem apă destulă – sisteme de irigații ne cam lipsesc…
Dar să revenim la trăznaia secolului: berea chipurile „prietenoasă cu mediu” (asta nu se pișă în natură, în cele din urmă?) e făcută de o companie de reciclare a apei din San Francisco, din „apă gri”, adică apă folosită la spălarea vaselor, hainelor, dușuri, și chiuvete din baie. Lipsesc cinci minute – mă duc să vomit (în chiuveta din baie).
„Am vrut să facem ceva distractiv, pentru a entuziasma oamenii!”, a declarat CEO-ul companiei, unul Tartakovsky. Ăsta e idiot, sau ce?! O ziaristă de la The Guardian, care a testat berea a descris-o ca „plăcută”, „proaspătă”, „fără note de duș sau spălătură de rufe”. What?!? Probabil că femeia se îmbată în fiecare weekend cu orice-i pică în mână, în buna tradiție britanică…
În mod evident, planeta se plictisește și se tâmpește, pe zi ce trece.
