17.4 C
Constanța
duminică, 19 mai 2024

Finanțele pentru dummies!

spot_img
spot_img

Trebuie citit

spot_img

În negura vremurilor, omul abia producea/prindea/culegea, cât să-și asigure subzistența. Încet-încet, prin abilități date de Dumnezeu, foc și un creier mai dibace ca maimuța și alte viețuitoare, a început să producă surplus. A pus deoparte, pentru vremuri grele dar, din motive de perisabilitate, a mai dat și la alții. Nu „pe degeaba”, desigur. Dădea la schimb, în natură (nu vă gândiți la prostii! Deși, da, dădea și pentru „asta”…).

Curând, n-a mai avut cui să dea atât de aproape de casă (peșteră). A trebuit să călătorească, să-ți ducă mai departe produsele, mai ales o dată cu dezvoltarea agriculturii, zootehniei, meșteșugurilor. Cu eforturi de transport. Numai că, uneori, n-avea ce să ia la schimb, de departe. Avea nevoie „din altă parte”. Câte să care după el, ce lua la schimb, departe, pe ceea ce producea el? Dar dacă cei de „și mai departe” n-aveau nevoie de produsele lui, sau de cele schimbate cu alții? Așa au apărut banii.

Aur și argint? Bingo!

De la bun început, problemele banilor au fost dimensiunea, rezistența, recunoașterea lor ca valoare, furtul și falsificarea. Primele două au fost rezolvate relativ ușor: mici și din materiale dure. A treia era legată de primele două: ceva mic, dur și valoros. Aur și argint? Bingo. Aurul nu se poate falsifica ușor – problema asta s-a mai amânat până la apariția bancnotelor. Cât despre furt – pentru asta există pușca și pușcăriile.

Curând, oamenii și-au dat seama că trebuie limitată emiterea banilor – altminteri, oricine ar fi produs, ca gunoiul. Problema materialului nu era una insurmontabilă: ai materialul necesar – aur, argint, hârtie – faci bani. Nu e voie!… N-ar mai avea nicio valoare. La urma urmei, produsele și mărfurile sunt în cantitate relativ finită – chiar să ai o grămadă de bani, nu primești nimic contra lor, dacă nu mai e de unde.

În curând, banii de aur și alte metale semi-prețioase și-au restrâns, apoi încetat circulația. Era și periculos. Așa a apărut – sărim un pic peste etape – „acoperirea în aur” a valutelor „forte”. Primul care s-a prins că asta e o mare cacealma a fost, după al doilea război mondial, generalul francez De Gaulle.

„La jumătatea deceniului șapte al secolului trecut, relațiile dintre Franța și SUA se deteriorau văzând cu ochii, prin acțiunile generalului de Gaulle, care inițiase părăsirea de către Franța a organizațiilor militare NATO și se opunea intrării Marii Britanii în Piața Comună. Ceea ce i-a iritat cel mai mult pe americani a fost ofensiva pe care generalul de Gaulle  a lansat-o, începând din 1965, contra sistemului monetar mondial: cel al gold exchange standard (etalonul de schimb aur). Comerțul mondial se baza pe utilizarea, ca monedă de schimb, fie a aurului, fie a două monede a căror valoare în raport cu aurul era considerată stabilă: dolarul și lira sterlină. Singura problemă a fost conținutul de aur al dolarului. Emisiunea necontrolată a implicat o depreciere inevitabilă a monedei de rezervă. Și, pentru a limita stabilitatea acesteia, a fost necesară subestimarea artificială a valorii unei uncii de aur.

Dacă față de dolar s-ar fi manifestat brusc o pierdere de încredere generalizată, rezervele americane ar fi fost insuficiente pentru a-i rambursa în aur pe deținătorii de dolari. Franța s-a grăbit să transfere în aur toți dolarii pe care îi deținea în rezervele ei. Prețul aurului a crecut în raport cu dolarul.” (Evenimentul Istoric)

Cum s-a umplut Franța de aur

În primăvara anului 1965, o navă franceză a ancorat într-un port din New York. Nava avea la bord 750 de milioane de dolari. Franța, potrivit drepturilor stipulate de sistemul Bretton Woods, a dorit să facă schimb de hârtie verde pentru echivalentul în aur. 750 de milioane de dolari prezentați de Fed pentru schimb a fost doar prima tranșă. De Gaulle a anunțat că va schimba 1,5 miliarde de dolari din rezervele de aur franceze. Washington a sugerat că ar considera o astfel de acțiune ca neprietenoasă. La care de Gaulle a anunțat retragerea Franței de la NATO.

În viitor, în special finanțatorii parizieni au fost cei care au comunicat cu americanii. Până la sfârșitul anului 1965, din rezervele franceze de 5,5 miliarde de dolari, doar 800 de milioane de dolari au rămas neschimbate pentru aur. Mai mult, totul a fost conform legii. Doar trei ani mai târziu, președintele Nixon a anunțat lumii abolirea conținutului de aur al dolarului. Bancherii Fed au salvat odată pentru totdeauna dolarul de garanțiile reale.

Prin urmare, ce „acoperire” mai au banii? Au o acoperire de încredere în economiile care le girează. Și în produsele care pot fi achiziționate cu ele. Pentru a fabrica – controlat! – o bancnotă de o sută de dolari sau de euro, se consumă câțiva cenți – cu toate elementele sofisticate de securitate incluse. Cât costă însă să produci un bitcoin? Tone de combustibil și energie electrică. Aici, discuția se complică. Vom reveni asupra subiectului.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri