În istoria României există o singură succesiune de zile care, în decursul a mai puțin de două decenii, au marcat trei evenimente remarcabile: 9 și 10 mai.
Pe 9 mai 1866, la trei luni de la abdicarea forțată a principelui Alexandru Ioan Cuza, un tânăr prinț străin, în vârstă de doar 27 de ani, era în drum spre capitala României. Avea să între în București a doua zi, pe 10 mai, și să fie proclamat Domn al Principatelor Române. Numele tânărului, care se va dovedi providențial pentru viitorul țării, era Carol I.11 ani mai târziu, pe 9 și 10 mai 1877, același Domn avea să convingă o întreagă clasa politică de necesitatea intrării României în războiul ruso-turc de partea Imperiului țarist, cu același scop pentru care, secole la rând, mii și mii români înroșiseră pământul patriei cu sângele lor sfânt: Independența.
În fine, în anul 1881, tot în 9 și 10 mai, Principatele Române aveau să fie ridicate la rang de regat, eveniment ce făcea din tânărul de numai 42 de ani, Rege al României. Perioada monarhiei nu a fost numai lapte și miere, clasa politică de atunci avea multe din metehnele celei de astăzi, dar cu toate imperfecțiunile sale, parcă nu se compară cu marele vid care ne guvernează de prea multă vreme.
Fără a minimiza în vreun fel celelalte evenimente internaționale care sunt omagiate astăzi, cred totuși că 9 și 10 mai sunt în primul rând zile de reverență în fața celui mai mare conducător al Românei moderne, Carol I, și de rugăciune pentru soldații români căzuți la Plevna, Rahova, Vidin, Grivița, Smârdan, pentru ceva ce am pierdut pe drum și trebuie recâștigat: Independența.
Mihai PETRE
