Azi am o rețetă mai puțin emoțională. Azi sunt ceva mai rațional, orele de ceea ce unii numesc muncă își dau măsura în memoria mușchilor degețelelor care se plimbă liber pe taste. Privirea ca de mahmur fără să fiu, amorțeala din mușchi, greutatea de pe pleoape, toate se varsă în ce vă scriu acum.
Îmi vine să vărs. Câteodată. De repulsie, de repugnă, că ciobanu’ din bancu’ cu (ați citit cucu, da?) oile lovite de TIR. De lehamite de ei. “Intre alb și negru” (emisiunea aia de la ConstantaTV unde mă joc io și-o canapea verde) aduce câteodată inspirație și pentru rețete. Pentru ca totul, absolut totul se leagă cumva, la un moment dat.
S-a întâmplat și aseară. Aseară am cerut invitatului să-mi identifice un singur lucru bun la actuala administrație a orașului ăsta devenit mai trist decât…mai trist decât a fost vreodată. Și răspunsul a căzut că un trăsnet. Văzând trecutul, știind parcă viitorul, intuindu-l: se va termina!
Ăsta e singurul lucru bun. Mai e puțin! Ce-avem a face? Strângem din dinți, ne luăm voturile-napoi și ni le-ngrijim și educăm, ni le primenim întru vindecare și alegeri sănătoase, normale. Pentru că altă șansă la normalitate pur și simplu nu există.
Mai e al naibii de puțin până atunci. Aia e ziua victoriei. A victoriei trecerii timpului, pentru că la momentul ăsta, e doar atât, o problemă de timp. Am deschis totuși ochii, am învățat în ultimul an jumate că doar viitorul sună bine.
Și dacă există universuri paralele pentru fiecare posibilitate a unui fapt, am credința că universul paralel în care Constanta va rămâne în relația de tip abuzator-victimă dintre autosuficiența unor inși cocoțați acolo unde numai noi i-am lăsat să se cațere de ni s-au urcat în cârcă și noi, ăștia care ne vrem spatele drept, capul sus și privirea înainte, mândri că suntem constănțeni, pur și simplu nu există.
Constanța, cred eu, a devenit deja imună, Constanța se vindecă. Vă văd comentariile la emisiune și mai mult decât atât, vi le ascult. Încerc să vă reprezint în fața lor. Să mă îmbrac în voi. Să mergem împreună spre victoria aia.
Orice victorie cere un festin. Vă scriu de acum rețeta victoriei. Ca să o folosiți când va veni momentul, ca să v-o întipăriți în minte, s-aveți toate ingredientele la îndemăna și mise-en -place-ul aranjat. Pornim un cronometru imaginar.
Și… în ziua Victoriei (o scriem cu majusculă așa cum merită) o să zburăm. Metaforic. Dar vom zbura. Și pentru asta avem nevoie de…aripi. Și că să nu fiu absolut evident cu o rețetă de aripioare de pui injectate cu conspirații de sorginte ocultă, în ziua Victoriei mâncăm aripi de înger.
Aripi de înger. Așa mai sunt numite chruściki, niște minciunele poloneze ceva mai pufoase decât ale noastre. Merg cu șampanie.
INGREDIENTE:
– 550 g faină normală, faină a normalității s-o numim.
– 1 praf sare, căci, bineînțeles, ce e sarea în bucate dacă nu indispensabilă?
– 30 g drojdie proaspătă sau 7 de drojdie uscată.
– 250 ml lapte alb ca pielea Julietei din bancu’ cu Romeo.
– 2 linguri zahăr dulce ca victoria.
– 2 ouă, pentru că, nu-i așa, ouăle se vopsesc dacă există!
– 80 g unt topit
– ulei pentru prăjit
PREPARARE:
1. Puneți făina într-un vas împreună cu praful de sare.
2. Dizolvați drojdia cu laptele călduț, o amestecați cu 1 lingură de zahăr și puțină făină și o lăsăm să dospească 10 minute, apoi o punem peste faină și amestecăm.
3. Bateți gălbenușurile cu o lingură de zahăr, apoi topiți untul și îl răciți.
4. Puneți ouăle și untul peste făină, apoi frământați aluatul până nu se mai lipește de mâini. Îl lăsați în loc cald să crească, până își dublează volumul.
5. Întindeți aluatul pe blatul de lucru, îl tăiați în dreptunghiuri.
6. Fiecare dreptunghi se taie pe mijloc, având grija să tăiem fiecare bucată astfel încât să nu ajungem la capete. Dacă pun și poză cum ar trebui să arate, spuneți că sunt dezaxat. Vă închipuiți că sunt niste bucăți de aluat de culoarea pielii cu o tăietură pe mijloc.
7. Acu’, mișcarea de maestru. Prin această tăietură răsuciți chruściki luând fiecare capăt în parte și introducându-l prin gaură (v-am zis că așa arată?) astfel încât să obținem ceva ce seamănă la final cu un nod.
8. Le prăjim în ulei încins până se rumenesc ușor pe ambele părți, apoi le scoatem pe un prosop de hârtie să fie absorbit surplusul de ulei.
9. Tapetăm cu zahăr pudră când s-au răcit, apoi putem mânca.
10. Desfacem șampania. E ziua Victoriei!
Mno, vorba ardelenilor, cum vă sună Victoria? Victoria o scriem cu V mare, o notăm în calendar atunci când vine, o scriem cu roșu în fiecare an de după, vom ști că am învins. Avem aripi. De înger. Vom ști că am urcat ultima treaptă a drumului ăsta anevoios pe care îl parcurgem de prea mult timp. Vom reuși! N-am dubii, e doar o problemă de timp. Și vom reuși cu atât mai bine pentru că știu că până la ziua aia strângem rândurile și o transformăm în realitate, împreună. Prima zi din restul vieții noastre de constănțeni. Ochii bine deschiși. Vedem realitatea din jur, creăm alta, pe măsura a ceea ce știm că suntem. Pentru că putem. Capul sus, Constanța!
