Astăzi vă vorbesc despre Domnul și Doamna Croque, cred că e cam singurul fel de mâncare cu variante masculine și feminine și, unde putea să apară așa ceva, altundeva decât în Franța, bineînțeles.
Se face că pe la 1910 a apărut prin bistro-urile din Paris domnul crocant, Croque monsieur, păstrând cumva ordinea ancestrală a apariției lui înaintea apariției ei. Croque madame a apărut tot pe la francezi numai că vreo 50 de ani mai tărziu, probabil ca un răspuns la mișcările feministe din aceeași perioadă.
Frumusețea e că deși ea are în plus un ou (da, știu, ea întotdeauna e mai evoluată, are ceva în plus), francezii eleganți și rafinați au asociat oul pălăriilor de același fel ale doamnelor din epocă. Ea e elegantă, ea e specială, el e simplu, un pic mai frumos decât ăla negru de nu mai e nici el așa de negru, de când cu toate mișcările pe care, vrem nu vrem, le trăim.
După momentul ăla, el fară ea nu mai există exclusiv de sine stătător. Poate, dar nu cred că vrea. Odată apărută, n-a mai plecat, oricâte variante de croque-uri au mai încercat unii și alții să inventeze. Bine, pare-se că ar fi apărut cumva între ei și croque mademoiselle, care e varianta vegetariană mai light, dar esența tot din cele două o are.
Micul dejun compus din astea două minunății nu poate fi decât cu zâmbet și lumină, pentru că nu mai e doar mic dejun, e cu totul altceva, e încântarea că în farfuria aia de pământ lucrat e o bucată de istorie culinară. Simplitate franceză dusă la rang de artă.
Hai să vedem cum ajung în ființă.
Ingrediente
1. Pâine. Albă. Simplă. 4 felii.
2. O șuncă bună (nu, nu aia de pe spatele porcului). Poate să fie prosciutto cotto, poate să fie o șuncă de-a francezilor, ideea e că nu pui chiar orice șuncă. 4 poate 6 felii daca vă e foame tare.
3. Brânză (nu telemea). Alegerea clasică și recomandabilă e Gruyere, rețeta o cere, dar nu e musai să fie Gruyere daca n-ai disponibilitatea să cauți în câteva locuri până o găsești pe cea potrivită. Dacă ai disponibilitatea și vrei să păstrezi autenticul din rețeta asta, da, caută Gruyere, merită și va fi apreciată ! Dacă nu, nu.
4. Unt. Evident!
5. Sos bechamel. V-am mai spus că francezii nu pot fară unt? Sosul ăsta e un amestec de unt topit în care se prăjește faină (nu foarte mult că ajunge rântaș) și apoi se stinge cu lapte până la consistența unei smântăni, asezonat cu sare și piper.
6. Doamna cere un ou. Preferabil un ou bun, de la țară, adus de domnul.
Preparare
1. Feliile de pâine, 4 la număr, că vrem două (îmi tot vine să le spun sandvișuri dar parca le-aș jigni, Crocantul cuplu nu e doar atât, e undeva mai sus, nici pe pământ dar nici chiar în cer, doar undeva foarte sus, într-un loc numai al lor). Vrem și Doamna și Domnul, deci 4 felii de pâine se ung cu un strat subțire de unt.
2. Se rumenesc pe ambele parti. Atenție, doar se rumenesc, o să mai aibă parte de căldură, nu se termină aici, deci nu foarte mult. În toaster sau tigaie e ok.
3. Pe una din feliile fiecăruia se pun felii de șuncă (de principiu două că dă bine numărul ăsta în context).
4. Gruyere-ul ras acoperă feliile de șuncă.
5. Felia goală (adică aia dezbrăcată) se așează duios deasupra ăleia încărcate.
6. Deasupra crocantului cuplu se întinde sos bechamel, apoi se mai rade niste Gruyere.
7. Cei doi intră în cuptorul încins la 180 de grade până se topește brânza de deasupra.
8. La ieșire, doamna își primește pălăria, adică oul prăjit în unt astfel încât gălbenușul să rămână moale. Asta e diferența dintre ei, plusul, eleganța, distincția. El rămâne fără pălărie.
9. Servirea e combinată, și ea și el se taie pe diagonală și se servesc cum altfel decât unul lângă altul, așa cum e scris, față in față. Își privesc unul altuia interioarele, natural, ca și cum ar fi la fel. Și chiar sunt.
Lui ca să fie ea nu-i lipsea decât un ou, fară să știe că fară oul ăla e gol. Ei îi lipsea tot ce e el.
Crocanta Doamnă și Crocantul Domn. Din Franța la tine în farfurie. La cât de speciali sunt cei doi, ar fi bine ca și farfuriile să fie.
De data asta, coloana sonoră e sunetul primei mușcături, primele 3 secunde în care iți dai seama de tot ce le face să fie speciale, unice, singulare. Și a celei de-a doua, și a tuturor celorlalte, până la capăt!
