Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Constanța

Trebuie citit

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a aflat s la Constanța. Înaltul oficial a efectat ieri o vizită în țara vecină Bulgaria, continuându-și deplasarea în regiunea Mării Negre, la Constanța.

Mircea Geoană: „Am petrecut ultimele 2 zile în Bulgaria și în România pentru a vedea la fața locului situația de securitate din zona Mării Negre. Am avut întâlniri politice cu premierul Bulgar și la Varna o prezentare a situației de securitate din zona Mării Negre. Am fost la Academia Navală Mircea cel Bătrân și la alte unități de educație și am încheiat un briefing făcut de către marina noastră. Închei aceste 2 zile cu reconfirmarea a ceea ce NATO afirmă. Zona Mării Negre este de o importanță strategică excepțională. Aliații noștri sunt importanți pentru securitatea noastră. Suntem hotărâți să implementăm planurile de apărare pentru zona de sud, mai exact Marea Neagră. Vom acorda atenție specială acestei zone și vom lua toate măsurile”.

„Plecăm cu elemente suplimentare pe care le vom introduce la NATO și sunt convins că toate masurile necesare vor fi luate. M-am bucurat foarte mult să vad în Bulgaria militari români. Chiar dacă România nu este prezentă în acel grup de luptă, militarii români sunt prezenți”. (…)

Despre o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale

Mircea Geoană: „Apreciez că stau bine în sondaje pentru prezidențiale dar nu îmi schimb poziția. Am o treabă de făcut iar în clipa în care îmi voi termina mandatul la NATO vorbim și despre astfel de lucruri”.

Întregul articol, AICI.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri