Mauritanianul e un film greu. Chiar și pentru un cetățean neutru – cu atât mai puțin pentru un american.
Avem pe de-o parte imaginea de neșters a celor care s-au aruncat cu disperare din Turnurile Gemene din New York, prăbușirea acestora și groaza celor care au pierit în avioanele cu pricina, pe 9/11. Pe de alta, cea a unui cetățean din Mauritania (mulți nici nu știu că asta nu e în Orientul Mijlociu) care a fost sunat de pe telefonul lui Osama Bin Laden (lucru dovedit) și care – potrivit mărturiei unui complice – i-ar fi recrutat pe câțiva dintre piloții teroriști sinucigași, în Germania, unde avea o bursă. Și care a fost reținut la două luni după atentate și transferat, după mai multă vreme, în baza militară a groazei din Guantanamo, Cuba. Voi ce i-ați face unui asemenea om?
Well, exact la fel a gândit guvernul american. Not good enough. Sistemul juridic de la ei are, pe lângă procurorii (inclusiv militari) de tip DNA-Portocală, și niște avocați formidabili. Avem și noi, dar degeaba – unii ajung în pușcărie, alături de clienții lor. De data asta a fost și mai greu, aproape imposibil. Respectivul a stat închis 14 ani și două luni, fără să fie judecat, înainte de a fi eliberat, fără nicio scuză sau despăgubire. Deși exista mărturisirea lui în dosar – dar smulsă prin tortură. Ați spune că a fost o simplă eroare, și că reținerea „teroriștilor” la Guantanamo – și torturarea lor – a fost un lucru bun. Ei bine, în final nu: din 779, doar 8 (opt) au fost condamnați, din care trei au câștigat la apel. Deci, not good enough at all.
Spuneam că filmul e greu, pentru că începi să empatizezi cu mari eforturi cu un (fie și numai) suspect pentru grozăviile alea. Aproape misiune imposibilă. Dar ajută mult și jocul impecabil al actorilor. Tahar Rahim, Jodie Foster și Benedict Cumberbatch sunt absolut formidabili. Globul de Aur a mers către marea doamnă, impusă încă de puștoaică, în Taxi Driver, absolut meritat. În rest, regia e ok, scenele de tortură sunt atroce, dar estompate.
Unii nu vor dori cu niciun chip să-i dea vreo șansă adevăratului Mohamedou Ould Slahi, care trăiește și acum în Mauritania, a scos o carte și s-a însurat cu o (altă) avocată americană. Absolut explicabil. Nu oricine și nu fără motiv e sunat de pe telefonul prin satelit al lui Bin Laden… Dar povestea e reală și trebuie s-o acceptăm ca atare. Fără dovezi, o persoană e nevinovată – până la proba contrarie.
Va fi greu, foarte greu să învețe asta și statul paralel polițienesc și „justiția” din România.
