Cred că ăsta e ultimul subiect de care m-aș fi apucat să scriu dacă nu mă lovea, din nou, providențial, universul în înțelepciunea lui să îmi arate calea de urmat. Mno, și când Universu’ vrea, apăi nimic, da’ nimic nu-i stă în cale. Și cum îi vorba aia veche, universu’ mi-a dat, da’ nu mi-a băgat și în traista fermecată ca lu’ Veronica în zi de sărbătoare. Așa, că din nimic mi-a picat în mână o cărțulie (zic așa diminutivat pentru că chiar e o carte mică), cu un titlu pompos : Ciocolata…un Paradis irezistibil! Ochii văd, inima cere, vorba aia, deschid la întâmplare… moamăăă, dau de un citat care zice cam așa : “Ciocolata este…sexy, vitală, păcătoasă, adictiva, obraznică -semnat: Anonim. Îmi spun în barbă: “Hai nea’ Emile că am dat de filonu’ cu aur, hai să vedem ce rețete minunate ne oferă cărțulia. Și răsfoiesc și răsfoiesc și nimic…citat, încă un citat, unele mai anonime, altele ale unor iluștri necunoscuți pentru mine… poze multe și luate de pe net…exclusiv citate, nimic, dar absolut nimic despre EA, despre ciocolata aia sexy, divină și păcătoasă în același timp… hmmmmm… dacă universu’ a cerut, să-i dam ce-i al lui și să scriem despre ciocolată. Cu rețetă cu tot.
Acu’, problemă nouă, despre ce rețetă de ciocolata să scriu? Nu că n-ar fi multe de găsit, dar credeți-mă când vă spun că nu prea sunt! Și când spun asta mă refer la rețete de la autori cunoscuți, că Jamila e de grabă făcătoare de ciocolăți (sau ciocolate?!), atât ea cât și toate Laurele lumii (Sava, Adamache, Laurențiu de zici că le-a selectat zeu foodblogului de la botez!) au câte o rețetă de ciocolată, toate doamnele împart cu bucurie cam aceeași rețetă, și mai toate o denumesc “rețetă veche” sau “rețetă originală”sau “gustul copilăriei”. Partea și mai frumoasă e că deși o denumesc rețetă “veche”niciuna din rețete nu conține măcar o epocă determinabilă din care să provină rețetă aia originală. Și m-am pus pe săpat…și am săpat prin cărți, cum vă spuneam, de pe la 1800 și ceva până spre zilele noastre și vă jur, niciun autor (din cei pe care îi am eu) nu are o rețetă de ciocolată. Au toți CU ciocolată, dar nu DE ciocolată. Până și Laura, pardon, Sanda Marin, mama și tata la bucătăria românească de niște zeci buni de ani omite rețeta veche de ciocolată. Ingredientul de bază în ciocolata asta veche e laptele praf. Ok, zic, hai să vedem cum e cu laptele praf , cât de vechi o fi și el. Am aflat cu stupoare că e inventat pe la 1802, prin Rusia. Ok, deci în teorie e posibil că în următorii ani de după aceea să fi ajuns și pe la noi niște lapte de vacă aruncată din avion și așa să fi luat naștere rețeta pe atunci nouă de ciocolată de casă.
În lipsa altor surse, am să mă hazardez în a spune că asta cu rețeta de ciocolata de casă e de fapt o rețetă populară, neculeasă, nemenționată de marii autori, cumva scăpată pe ușile uzinelor în care se producea batonul ieftin cu lapte praf din comunism. Într-o zi, doamna Laura, să-i spunem, care lucra la linia de producție s-o fi hotărât să-și noteze cantitățile și să ia cu ea acasă procesul tehnologic, dând naștere prin viu grai ciocolatei de casă, rețetă veche, originală, a batonului copilăriei.
Care, între noi fie vorba, în afara de cacao și zahăr nu prea are a face cu EA, cu ciocolata. Pentru că dacă mă iau după cărțulia de la început, nu poți să spui despre batonu’ copilăriei că aduce stimulare, dramă și satisfacție dulce (ăștia-s mai poeți și decât mine!). Oferă cel mult o experiență cu gust de cacao și lapte. Nu poți pur și simplu să spui că o femeie care privește prin vitrina unul magazin, cu lacrimi în ochi nu își dorește diamante sau pantofi italienești, doar ciocolata belgiana, atunci când vorbim despre tipul ăsta de ciocolată. In fine, nu, aia nu e chiar ciocolată. Nu există pasiune pentru ciocolata de casă.
Gata, hai că v-am adus și la partea de istorie și cultură. Ciocolata, cu numele asta universal în afară de latini care îi spuneau scelerisque (cum sună asta dacă o mai și asociezi cu femeia!) vine din America de ?Sud, tot așa cum de acolo vine și mămăliga dacică din porumb. Are rost să explic gluma cu dacii și porumbul? Dacă da, scrie-mi în privat să știu să te șterg din lista de prieteni.
În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obișnuia să bea o băutură preparată din semințe de cacao, numită „chocolatl”. Montezuma obișnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său.
Spaniolii au adăugat trestie de zahăr și i-au îmbogățit aroma cu ajutorul vaniliei și scorțișoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte.
Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristocrație. Ei nu au dezvăluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franța și apoi din Marea Britanie.
Locul privilegiat al ciocolatei în civilizațiile moderne se datorează aromei sale inimitabile, dar și unei aure magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevăr, cacohuaquatl în limba incașă înseamnă „cadoul grădinarului paradisului către primii oameni”, adică a zeului Quetzalcoatl. Așa mai merge, avem originea denumirii, numele zeului. Tocmai de-aia, fară să pretind că sunt vreun ciocolatier și fară să minimalizez batonul copilăriei dar pe care refuz să-l mai numesc ciocolată, hai să vedem cum se poate face ciocolată românească, acasă.
A, apropo, avem ceva tradiție și în sensul ăsta. Fară să vă plictisesc prea tare, vă spun doar că potrivit gastroart.ro undeva prin 1890 s-au construit primele fabrici de ciocolată de pe la noi. Tot gastroart a găsit și o rețetă de la 1806 de pe meleagurile noastre care sună așa : “Ciocolata cum se face: Să iai o jumătate de ocă cacaua, să pui într-o piuliță caldă și să iai o litră de zahar și o bucățică vanelie și două dramuri de ținamom, adecă scorțișoare, și să le pisezi. Să le faci că o unsoare, cu apă și să le fierbi la foc moale. Și pre urmă să le faci turtișoare și avea ciocolată” – n-aveau lapte praf și nici Laura nu i-a strigat preotu-n cristelniță.
Gata, promit, facem ciocolată. Ceva mai modernă, ceva mai fină, să ne apropiem măcar puțin de cuvintele de laudă din cărțulie. Până la comparația cu diamantele, mai avem. Mult. Nu fiți naivi. Plâng după diamante!
Ingrediente:
– 50 grame unt de cacao: e deja ușor de găsit, ori prin supermarket, ori online și nici nu e exagerat de scump (se poate folosi și ulei de cocos dar exista riscul să se topească prea repede ciocolata la temperatura camerei)
– 40-45 grame cacao bună
– 2 linguri de miere sau de zahăr
Cum se face:
– Pregătiți un bain marie, adică încălziți apă într-o crăticioară care să cuprindă la final deasupra apei fierbinți altă crăticioară.
– În a doua crăticioară sau bol de sticlă dacă preferați așa, topiți untul de cacao. Ajută să fie bucăți mai mici, se topește mai repede. Amestecați mereu cu un tel.
– Când untul de cacao e complet lichid, îndepărtați sursa de căldură. Lăsați untul să se răcească două minute
– Adaugați cacaoa trecută prin sită; Amestecați bine de tot cu telul, eliminați prin amestecare viguroasă toate cocoloașele.
– Adaugați mierea sau zahărul. Între cele două ingrediente veți alege după ce veți gusta ambele variante. Aici intervine munca adevărată, trebuie să amestecați și mai viguros cu telul, că să nu se taie amestecul de ciocolată. Dacă folosiți zahăr, riscul de tăiere e mai mic.
– Dacă ați amestecat bine de tot amestecul și nu vi s-a tăiat, turnați-l într-o formă de silicon specială de ciocolată sau pur și simplu pe fundul unei tăvi mici sau chiar și într-o farfurie adâncă acoperita cu hârtie de copt.
– Introduceți la frigider o oră cel puțin sau în congelator cam 30 de minute.
După prima încercare cu ciocolata simplă, sigur o să mai vreți să faceți acasă ciocolată și o să vă jucați și cu formele și cu eventuale alte adăugări: fructe, alune, nuci, fulgi de ardei chilli, levănțică, orice vă trece prin cap că ar merge bine cu ciocolata asta care chiar dacă nu e belgiană, își merită numele, prin simplul fapt că ceea ce face o ciocolată să fie ciocolată e untul de cacao.
De aici înainte, imaginația voastră e liberă, lăsați-o să zburde liber, și creați-vă ciocolata “Semnătură”, fiecare după numele lui. Se topește la temperatura sângelui, se savurează singur sau împreună, după cum vă place. Închei cu încă un citat din cărțulie:
“Ține o bucata de ciocolată în mână și miroase-o. Freac-o ușor de buze și savurează fiecare parte a experienței. Atunci când o ai în gură acordă atenție modului în care gustul se prezintă, exploziei de senzații de pe limbă și cum o simți în gât. Vei fi uimit de cât de diferită este experiența atunci când inhalezi și savurezi ciocolata și îi acorzi atenția meritată.
Av. Emil Mihail TATU
