23.4 C
Constanța
sâmbătă, 14 septembrie 2024

Vrabie și Chițac, trași pe linie moartă în PNL

spot_img

Trebuie citit

Neașteptate au fost persoanele care au ocupat funcțiile de conducere în urma alegerilor desfășurate la Adunarea Generală a Ligii Aleşilor Locali ai PNL Constanța. Și mai corect spus, neașteptate au fost personajele care nu ocupă vreo funcție de conducere în această structură, de îți vine să concluzionezi că cei doi nu sunt aleși PNL.

Concret, este vorba despre primarul Constanței, Vergil Chițac, dar și de cel din Medgidia, Valentin Vrabie. Nici unul, nici celălalt nu se numără printre deținătorii vreunei funcții de prim vicepreședinte sau de simplu vicepreședinte. (…)

Acum, la drept vorbind nici Chițac, nici Vrabie nu sunt liberali pus sânge! Primul a șters-o din PNL când nu i-au fost satisfăcute orgoliile de șef, și-a creat o asociație din care a tras în peneliștii din toate pozițiile, ca, mai apoi, să se întoarcă în PNL Constanța băgat pe gâtul organizației de Ludovic Orban, “stimulat” la rândul lui de principalul sponsor politic.

Cel de-al doilea, de sorginte PSD-istă, a baletat printre niște partidulețe, iar apoi s-a jucat de-a independentul, hârjoneală finalizată la momentul la care a realizat că fără un partid în spate nu putea să facă mare lucru în Medgidia. (…)

in acest punct de vedere, și nu numai de altfel, este evident că atât Chițac, cât și Vrabie sunt marginalizați în PNL. Rămâne să stabilească în ce măsură cei doi vor mai fi candidații PNL la alegerile din 2024.

Întregul articol, AICI.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri