A trecut un an de când un dușman microscopic ne-a acaparat viețile și ne-a arătat într-un mod dureros cât de mici și neputincioși suntem.
În vâltoarea evenimentelor, noi – ca indivizi – am experimentat orice – de la negare, la furie, la revoltă și resemnare. Statul și instituțiile sale au fost luate prin surprindere iar pandemia a scos la lumină toate viciile și neajunsurile unor sisteme care oricum atârnau de un fir de ață.
Cum suntem la un an de covid în România? Deznădăjduiți, obosiți, șifonați și tăvăliți ca după un meci de box cu un adversar peste talia și categoria noastră. Și asta după doar două runde, fără sunet de gong care să ne dea un răgaz. O luptă a cărei sfârșit întârzie să se arate.
Nu o să comentez seria de măsuri implementate atunci, „la cald”, când teama de necunoscut, de ceea ce se întâmplă, de amploarea evenimentelor, de panica creată în jurul lor a dus la haos, la decizii luate pe genunchi, la dispoziții și ordonanțe luate pripit din precauție, la hotărâri absurde fără dovezi științifice și explicații plauzibile. Dar o să mă refer la cele care au continuat să reziste, în ciuda faptului că într-un an de zile nu a știut și nu a putut nimeni să le dovedească eficiența.
1.Masca purtată afară
„Nu e nimeni pe drum, nu e nimeni acum/Nu e nimeni pe stradă, să vadă ce simt acum”. Adică cum umblu cu o cârpă neconformă pe gură și nas, fără să trec pe lângă nimeni, fără să mă intersectez cu altă persoană.
Masca – se presupune ca ne protejează de virus și prin care noi la rândul nostru îi protejăm pe ceilalți – nu și-a găsit încă o explicație logică pentru a fi purtată permanent în exterior. O purtăm pentru că așa ne-au spus cei de sus, pentru că ne este frică de amenzi, pentru că nu vrem să fim “teroriști”. Dar nu a venit nimeni să explice absurditatea de a o purta când ești singur pe stradă, când nu ești în vecinătatea altor oameni. Trebuie să o acceptăm – și cu asta basta. Virusul ăsta parșiv zboară ca un fluturaș prin aer în căutare de nasuri și guri neacoperite.
Deunăzi am ieșit până la un magazin din cartier mai pe înserat.Pustiu pe stradă. Singură pe o parte a drumului. Pe trotuarul de peste drum trece un om care își plimbă câinele. Țipenie de om în rest. Purtăm măști amândoi. De ce? Nenorocitul de carcalac îi iese din nas și traversează strada zburând pe aripi de vânt ca să intre în orificiile mele buco-nazale?! Cel mai probabil nu. Dă-o încolo de dihanie, că nu are o rază de acțiune atât de mare. Altfel nu s-ar trâmbița atât treaba aia cu „păstrați distanța de doi metri”. Nu sunt „teroristă”, sunt doar un om care acceptă explicații logice, coerente și mai ales argumentate științific. Înțeleg și aprob purtarea măștii în spații aglomerate, în piețe, stații de autobuz, oriunde se poate crea o adunătură de oameni care nu pot păstra distanța între ei. Orice altceva este un abuz și o încălcare nemiloasă a unor drepturi și libertăți fundamentale.
2. Virusul e un prădător de noapte
Recent s-a introdus restricția circulației pe timp de noapte cu începere de la ora 22. Zis și făcut. Măsura nu a venit însoțită cum era firesc de niște explicații. Ce se întâmplă mai exact? Este virusul mai atroce când se întunecă afară? Crapă de ciudă, că nu găsește victime și moare de inimă rea? Lucrează în tura de noapte iar ziua de hodinește? Care este motivul pentru care nu trebuie să ne găsească ora 22 pe străzi?
Întrucât transmiterea este intracomunitară, asta înseamnă că îl poți lua sau transmite oricând, oriunde. Mai ales ziua! Și la locul de muncă, și când stai la cozi la diverse instituții, și în supermarket și în mijloacele de transport supraaglomerate. Se încearcă descurajarea petrecerilor și a pierdutului de vreme pe la restaurante și cafenele? Nu-i bai, că s-au închis. Și așa ajungem la punctul 3.
3. Bau-baul de Covid ne așteaptă la restaurant
Nu a existat sector economic mai lovit ca cel din Horeca. Închis, deschis, închis din nou la interior și permis la exterior, deschis dar la capacitate redusă, închis din nou. Mărturisesc sincer că după atâtea modificări de scenarii, nici nu mai știu cum și dacă mai funcționează restaurantele și cafenelele din țara asta. Aceia care au reușit să își salveze afacerile și încă nu și-au închis porțile, mâncați de faliment, au făcut tot ce este omenește posibil pentru a implementa mijloace de prevenție. Au distanțat mesele, au limitat accesul, au achiziționat tone de dezinfectant și echipamente de protecție pentru angajați. Inutil ! Virusul stă la pândă pe sub mese și când deschizi gura să iei o îmbucătură de mâncare, a și intrat în tine!
La oficiile SPIT, unde plătești impozite și unde se fac cozi infernale, în autobuzele unde stai stâlcit în aglomerație, în supermarketurile pline unde nu se păstrează nicio distanțare, la bolnavii cronici care așteaptă la dispensare și cabinete medicale rețete și trimiteri, nu vine nenorocitul. El este de viță nobilă și o arde doar prin restaurante și cafenele. Că tot vorbeam de bolnavii cronici…
4. Încă se moare și de alte boli, nu doar de covid
Pandemia de covid-19 a avut un impact devastator asupra bolnavilor cronici, care s-au trezit în incapacitatea de a mai accesa serviciile medicale sau tratamentele necesare, din cauza crizei sanitare. Și dacă la începutul pandemiei în stare de urgență a fost cumva justificabilă toată degringolada din sistemul sanitar, este greu de înțeles și de acceptat de ce după un an de zile bolnavii cronici întâmpină în continuare dificultăți, când vine vorba de accesul la serviciile medicale în ambulatoriu sau care necesită internare. Într-un an de zile, autoritățile au avut tot timpul să pună în ordine sistemul sanitar astfel încât cei care suferă de diverse afecțiuni care necesită monitorizare permanentă, analize regulate și investigații periodice să poată beneficia de ele fără discriminare și concesii. Este pandemie, covidul face victime. Dar știți ce mai face victime? O boală oncologică scăpată de sub control sau o afecțiune care necesită intervenție chirurgicală ce nu se poate face. Bolile nu au luat o pauză și nu așteaptă cuminți să se termine pandemia. Ele există în continuare și chiar dacă la raportarea de la ora 13 ni se comunică doar câți au mai murit de sars-cov 2, alți zeci sau sute de oameni mor zilnic din cauza sistemului sanitar în colaps.
Pentru covid a apărut imunizarea prin vaccinare. Poate cu timpul și printr-o campanie făcută în mod responsabil și cu seriozitate cândva se va pune capăt crizei sanitare. Până atunci trebuie să punem capăt anomaliilor și inepțiilor care au venit la pachet cu pandemia. Dar pentru asta nu există vaccin.
