Alături de colegul meu, senatorul Sorin Mateescu, m-am întâlnit ieri, cu doamna Ana Maria Vătămanu, președintele Asociației pentru Dezvoltare Durabilă a județului Constanța.
În calitate de membru în Subcomisia pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Parlamentului României, am dorit să aflu mai multe despre acest proiect de colaborare între o asociație și CJ Constanța.
Nu fiindcă aș gira toată strategia prezentată în cadrul ședințelor prezidate de domnul Laszlo Borbely cu privire la Agenda 2030, agendă pe care mulți politicieni români o privesc cu neîncredere atunci când vorbim despre „Green Deal”.
De ce? Fiindcă abordarea ușor utopică cu privire la strategia energetică a României pune țara noastră la colțul rușinii când este vorba de suveranitatea energetică.
Dovadă constă în faptul că nici acum, în al 13 lea ceas „guvernul de mameluci de la București” execută ordinele ce vin de la o grupare globalistă controlată de Forumul Economic Mondial, adunătură suspectă a unor așa-ziși salvatori conduși de Klaus Schwab, FORUM care produce idei, ( mai bine zis, crize!) nu tocmai clare pentru umanitate, dar care sunt strecurate tehnocraților din anticamerele Comisiei Europene, comisie care este clar pusă pe distrugerea economiei a cât mai multor state membre din UE, dacă urmărim deciziile furnizate cu titlu executoriu către guvernele Orban, Cîțu și Ciucă și a felului cum a reușit Polonia și Ungaria să se salveze in multe situații.
Vedem clar cum directivele venite de la Bruxelles sunt contra intereselor statului român, iar „portăreii” din Guvernul lui Iohannis execută fără cârtire, iar eu, față de aceste acte de trădare a intereselor României nu pot să tac.
Închid termocentrale pe cărbuni chiar dacă Germania le redeschide(16 unități!), reduc din terenul agricol spre a-l folosi pentru instalarea de panouri solare, se continuă blocarea dezvoltării producerii de energie electrică pe albia râurilor venind prin asociații si ONG-uri finanțate din exterior( chiar Germania!) spre a bloca dezvoltarea economică a României.
Văzând toate acestea, evident că m-am autosesizat și am vrut să aflu mai multe despre această ADD (Agenția de Dezvoltare Durabilă) la Constanța care, mie personal mi-a ridicat multe semne de întrebare încă de la înființare, mai ales că doar Brașovul mai are așa ceva pe lângă CJ. Suspiciuni și întrebări se ridică mai ales când văd că mai există încă o Direcție de Proiecte in cadrul CJ CONSTANȚA, compusă din 72 de angajați sub directa coordonare a Vicepreședintelui CJ Petre Enciu, direcție care ar trebui să genereze proiecte de dezvoltare a județului, o dezvoltare „durabilă”, nu drumuri asfaltate de pe care sare asfaltul la 6 luni.
Curios, numărul de ore de muncă alocate de angajații Direcției de Proiecte, pentru proiectele aflate in lucru, a crescut cu 910 ore in martie 2022 față de luna precedentă. Este bine de știut că, fondul lunar de salarii alocat celor 72 de angajați ai Direcţiei de Proiecte al CJC depășește 270.000 lei, iar lista de cheltuieli se poate verifica de cei interesați.
Pentru ce plătim atâtea structuri la nivel de județ dacă era nevoie de o asociație?
Întreb și eu in numele cetățenilor județului Constanța pe care-i reprezint în Parlament.
Așa că, ️ieri, în jurul orelor 11:00 m-am deplasat la ADD Constanța să aflu mai multe de la președinta acestei asociații, doamna Ana-Maria Vătămanu.
Spre surprinderea mea, am avut parte de un dialog deschis, despre funcționarea și bugetul ADD, despre numărul angajaților, (despre salariile vehiculate subiectul a rămas cam in aer, neclar pentru mine!), precum și despre câteva dintre proiectele aflate fie în formă de idee, fie aproape de finalizare.
Art 33 alin 1 din Legea 153/2017 prevede obligativitatea publicării listelor funcțiilor si a veniturilor salariale. Așteptăm!
Știm însă, Conform Consiliului Județean Constanța, Asociația de Dezvoltare Durabilă are un buget anual estimat de aproape 3 milioane de lei, mare parte din această sumă (aproximativ 2 milioane) fiind asigurată de cele două instituții publice fondatoare (CJC și Primăria Constanța).
Astfel, primăria Constanța a susținut că în 2021 (perioada martie –decembrie) „Municipiul Constanta, în calitate de membru fondator a achitat contribuția în cuantum de 770.297.5 lei”.
I-am sugerat doamnei Vătămanu să vorbească mai mult și mai des despre agenda ADD, întrucât lipsa comunicării naște întrebări și suspiciuni care nu fac bine nimănui dar pot fi eliminate din start printr-o transparență pe toată activitatea asociației cât și pe subuectul salarizării personalului din asociație, în fond fiind vorba de banul public, adică al cetățeanului.
I-am explicat că noi, parlamentarii AUR, nu suntem de rea credință, însă nu tolerăm nici cele mai mici suspiciuni de continuare a unor practici care au prăbușit județul nostru în ultimii 20 de ani.
Am căzut de acord să îi prezentăm mai multe idei de proiecte ce vizează dezvoltarea județului Constanța, propuneri care pot veni inclusiv din partea dumneavoastră. În fond, obiectivul tuturor parlamentarilor și al autorităților constănțene ar trebui să fie același: să fie mai bine, pentru toți.
Ce nu am înțeles încă, este, dacă cei 9 angajați ai ADD lucrează la atragerea de finanțări guvernamentale și europene pentru proiecte ce vizează dezvoltarea județului Constanța, atunci cu ce se ocupă cei 72 de angajați ai Direcției de specialitate a Consiliului Județean?
Motiv pentru care, așa cum am avut cu doamna Vătămanu, voi căuta să am un dialog echilibrat și cu președintele Consiliului Județean, domnul Mihai Lupu; sper sa fie însoțit de doamna director de Direcției, Georgescu Elena.
Toată structura aparatului CJ care ar trebui să se ocupe de proiectele și genul de activitate preluată de ADD, o aveți in link-ul de mai jos:
http://www.cjc.ro/sectiune.php?s=26
Chiar dacă facem parte din partide diferite, servim cu toții un singur interes, pe cel al constănțeanului.
Cel puțin așa ar trebui.
Deputat Dumitru Viorel FOCȘA