Ca în oricare măcel mondial nu e vorba numai de morți, ci și de ”răniți”, adică indivizi afectați în mod serios de boală chiar după ce au trecut de faza ei acută și au rămas în viață.
Spitalele sunt din nou pline, mijloacele de tratament insuficiente și personalul medical cade din picioare.
Familii întregi se distrug, nu numai prin decese, ci și prin înmulțirea numărului de divorțuri, create de starea permanentă de stres, de probleme financiare care pun în pericol însăși procurarea alimentelor celor mai esențiale. Prețurile cresc pentru că transportul internațional e afectat de situația existentă, lipsește mâna de lucru în porturi și cantități imense de marfă așteaptă pe vapoarele care stau la coadă luni de zile pentru a fi descărcate.
La fel ca acum 80 ani, sute de mii de instituții de peste tot își închid porțile pentru că nu are nici cine să lucreze și nici cine să le cumpere produsele.
Ca urmare, peste tot în lume, magazine se închid, nu pentru că sunt distruse de bombardamente, ci din lipsă de cumpărători.
Tot ca în timp de război, în multe colțuri ale lumii e interzisă circulația în cursul nopții.
Toate formele de cultură sunt afectate: cinematografele, teatrele, concertele, etc.
Oamenii se feresc să iasă din casă, să întâlnească alți oameni.
Turismul e afectat exact ca în orice război, (aproape) nimeni nu mai vizitează locuri interesante.
Nimic nu e întâmplător. Peste tot în lume șomajul a crescut cumplit. Ca în orice război, dispariția locurilor de muncă necesită ajutorul statului, dar statul se află deja într-un deficit imens, provocat de cercul vicios: nu sunt locuri de muncă, deci nu sunt impozite, deci e nevoie de ajutor, care e limitat, deci statul nu poate să ajute la redeschiderea acelor instituții și întreprinderi care au rămas închise vreme îndelungată.
