Într-una din nopţile trecute, fiindcă tot am fost invitat la ziua domniei sale (15 februarie 1868) şi tot se împlinesc pe 6 martie 64 de ani de la moartea sa, am reuşit acest scurt interviu cu marele Constantin Rădulescu-Motru.
– Domnule Constantin Rădulescu-Motru, ați lipsit cam mult… Cum i-ați caracteriza azi pe români?
C. Rădulescu-Motru: Trăsătura caracteristică a românului este individualismul și că nu-i place tovărășia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă.
– De-aia se revoltă – rar – dar se revoltă?
C.R.-M.: Din această cauză el înclină puțin spre anarhie. Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de inițiativă în viața economică și prea puțin spiritul de independență în viața politică și socială, cele două însușiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene.
– Cum explicaţi „simpatia” de care se bucură clasa politică, în România?
C. R.-M.: Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă uşor, zice Ion Creangă. Activitatea românului o compară mulţi cu un foc de paie. Omul din Apus face opere durabile, românul improvizează… Ne-perseverenţa la lucru a apărut în sec. 19, deodată cu înnoirea organizației statului român. Aceste înnoiri de organizare au deschis drum mulţimii de politicieni şi de slujbaşi la stat. S-au făcut, din “politică” şi din “slujbă”, profesiuni de muncă uşoară, care în scurtă vreme au concurat cu succes pe toate celelalte profesiuni…
– Insinuaţi poate că românul, mai speculativ, cam fuge de muncă?
C. R.-M.: Popoarele din Apus păstrează muncii un ritm regulat ca de ceasorninc, poporul român cunoaşte munca dezordonată. Românul nu munceşte metodic, ci în salturi, are lungi perioade de odihnă, iar la nevoie dă în brânci şi face muncă de sclav. Apoi românul n-are spirit comercial…
– Dar, măcar la ţară, acolo se mai munceşte ceva, nu?
C. R.-M.: Marea majoritate a populației satelor românești n-are într-însa nici o asemănare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi întreprinzători, care să-și riște odihna și avutul pentru a se îmbogăți prin mijloace neîncercate. Populația satelor românești, dimpotrivă, stă sub tradiția muncii colective. Fiecare sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are curajul să înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieși din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie.
– Orice puteţi spune, numai că nu e religios…
C. R.-M.: Dar şi religios este românul. De ochii satului însă. Românul este religios, dar câtă vreme vede pe toată lumea că este religioasă. Rar excepţii la care religiozitatea să fie pornită din fundul inimii, de acolo de unde porneşte sentimentul personalităţii…
– Sau, că nu e cumpănit?!…
C. R.-M.: Românul este cheltuitor cu timpul, într-o măsură cum nu sunt popoarele din Apus. Timpul este pentru român orice, numai monedă nu. La târg stă și se tocmește ceasuri întregi pentru un lucru de nimic. Tot așa la petrecere, pierde zile și nopți întregi.
– Vă mulţumesc pentru acest scurt interviu, dar acum chiar trebuie să mă trezesc, să merg la “slujbă”, vorba aia… Şi La Mulţi Ani, că sunteţi de actualitate!