Nu că m-ar afecta sau interesa foarte tare, dar n-am putut să nu constat că alegerea lui Cîțu în fruntea PNL – partid care, după încă trei ani de gafe și tâmpenii, se va așeza lângă defunctul PNȚ-CD – s-a făcut mult mai greu decât se aștepta oricine.
Adică, așteptam cu toții un 70-80% pentru primul ministru (încă) în funcție și, până la urmă, contracandidatul său – care nu mai era demult președintele PNL – i-a smuls un 40%, procent mare, pe care în ultimele alegeri nu l-a obținut nici măcar partidul care a câștigat pe hârtie. Asta înseamnă că tot atâția liberali mai cumpătați au votat pentru perdantul cunoscut, deși câștigătorul la fel de cunoscut era (e) încă la butoanele cu bani. Mulți.
Probabil, oamenii au realizat, cu orice risc pentru viitorul lor politic, că:
– Florin Vasile al lor e doar un zurbagiu, iute vărsătoriu de sânge și iute la mânie, care-a trecut ca gâsca prin apă prin școală și căruia nu-i sunt străine nici băutura, nici câte-o țigărică bună. Și care n-are anvergură politică, nici cât are Dacian Cioloș al francezilor;
– PNL devine și mai mult sluga „apoliticului” Klaus Werner Iohannis și-al intereselor străine (că doar nu românești…) și-al corporațiilor multinaționale, care sug România de vlagă;
– că viitorul adevărat președinte al PNL (că va fi Motreanu, Bolojan, sau altul) va putea fi ales ABIA după terminarea mandatului Robotului de Bucătărie de la Cotroceni, dar poate răul va fi atunci iremediabil făcut pentru partidul lor.
Și, foarte probabil, și pentru România.
