Unele lucruri sunt atemporale, sunt ieșite din limitele lumești ale universului fizic și există în afara unui timp. Așa e, în simplitatea ei, supa de ceapă. Supa de ceapă e un vis. De fapt, nu, e începutul unui vis, e un fel de prim pas cu care începe orice drum lung, dacă știi care ți-e direcția. Visul ăsta e ca atunci când împlinesc 50 de ani, o cârciumă undeva să mă aibă în bucătărie, asudat și zâmbitor că ați venit într-o seară de duminică să petreceți La TT-u’ și să mâncați ce iese din degetele mele de tip crenvurști.
Poveste lungă cu denumirea asta, mi-a intrat mie în cap cam pe când am primit porecla asta de la un prieten plecat între timp spre alte lumi și dup-aia am imprimat-o pe un șorț de bucătărie din piele.
Visul ăsta prinde contur cu fiecare an și cred că anul ăsta cel mai puternic de până acum, de când m-am apucat dintr-o dată să scriu rețete pentru Metropola Constanța. De fapt, cred că am început să scriu pentru viitor, să scriu meniul de La TTu’ cu 12 ani înainte să se întâmple orice în sensul ăsta.
Odată plăsmuit, un vis are felul lui de a deveni realitate, dacă energia din tine curge în sensul ăla, conștient sau inconștient. Universul vede, universul ascultă, universul simte. Și lucrează. Lucrurile au obiceiul de a se întâmpla atunci când trebuie să se întâmple.
Supa de ceapă n-are absolut nicio legătură cu visele. Aveam nevoie de o introducere cool și am zis să scriu ceva profund să pară o treabă introspectivă asta cu supa. Sau are?
În realitate, supa de ceapă e doar o altă mostră a unei simplități adusă la rang de artă tot de francezi, bate-le-aș untu’ să le bat. Unele legende spun că supa asta era mâncarea săracului prin piețele fetide ale Parisului pentru că n-aveau ăia decât ceapă multă la îndemănă și s-au gândit s-o fiarbă. Altele spun că e un fel de mâncare regală (depinde pe cine întrebi și cât de snob e), altele spun că era un fel de mâncare pe care îl primeau mirii în noaptea nunții (cică de-aia în mod tradițional se servește în vasele alea cu aspect de oală de noapte, ce-or fi avut francezii în cap, numai ei știu). E bună și când e frig și plouă ca-n Bacovia, e bună și când ai băut prea mult aseară, e bună… cam oricând. Te unge pe suflet ca un vis împlinit. Hai că am reușit și-o legătură cumva…
Treaba e că au reușit ăștia ca din niște ceapă fiartă și unt (și încă alte câteva chestii) să scoată încă un clasic, la fel de atemporal.
NU:
-folosi zahăr, cum o să vezi la alții;
-folosi făină, cum o să vezi la alții;
-folosi altceva decât brânză Gruyere, Comte sau un amestec dintre astea două
Ai nevoie de:
– Ceapă, multă ceapă. Cam 1 kilogram și jumătate de ceapa curățată. Am zis că e multă ceapă?
– Unt, cam jumătate de pachet;
– Vin, roșu, cam două pahare. Și unul pentru tine, să-l lingi cât timp faci supa. Da, unele pahare de vin se ling, e vorbă veche, nu mai fiți snobi ca aia de s-au luat de Loredana că face reclamă la Ariel cu băieții aia care fac reclamă la pastă de dinți. Nu mai faceți pe inocenții, că știți despre ce e vorba. Nu uitați: „Al tău bună dimineața… îmi… înseninează… ghici ce… viața!”, la fel de memorabil ca zicala aia cu “Ciocolata Postăvaru’ care face… ploaia ca și paru’” (cum naiba oi fi reușit să ajung de la vin la par?! – de, minte bolnavă și incoerentă de avocat cu vise de cârciumar…).
– Supă de oase de vită. Se găsește dacă nu știi să faci acasă. Cam 2 litri. Poate trei. Vezi din ochi. Ia să fie, că dacă iți rămâne folosești și altădată la altceva.
– Sare, piper, cimbru proaspăt (îți dau voie și uscat), dafin.
– Pâine. Bună. Cu maia. Pleonasm, știu.
– Brânză Gruyere/Comte. Da, Sorin, merge și Comte. Suficientă cât să acoperi cu vârf niste castroane de supă termorezistente.
Cel mai simplu mod de a o face și cel mai indicat:
1. Cureți Ceapa. Tai ceapa solzi.
2. Puțin ulei de măsline într-o cratiță. Foc mediu. Untul peste ulei.
3. Ceapa, toată odată, în cratiță. Amestecat bine. Sare. Nu foarte multă.
4. După vreo 5 minute, foc mic, capac pe cratiță. 4 ore. La fiecare 10-15 minute mai amestecă în cratiță.
5. După alea 4 ore, ceapa ar trebui să fie caramelizată. V-am spus că nu e nevoie de zahăr? Ceapa are suficient zahăr propriu. Culoarea ar trebui să fie un ton de maro închis, nu ars. Aia e ceapă caramelizată.
6. Vinul peste ceapă. Foc mediu. Până scade lichidul la jumătate și se evaporă alcoolul.
7. Supă de oase de vita. Toată deodată.
8. Cimbru, piper, dafin, două frunze. O oră să se amestece toate aromele, să nu mai știe ceapa unde începe supa și nici supa unde se termina ceapa. Mai potrivește de sare, după gust.
9. În ultima jumătate de oră, taie pâinea felii groase cam de-un deget de-al tău că de-al meu ar fi prea ca crenvurștii. Apoi taie-le astfel încât să încapă la fix în gura vaselor termorezistente în care vei servi supa. Pot să fie boluri, castroane mici (evit să scriu castronele). Pune feliile de pâine pe o tavă și bagă-le la cuptor în funcția grill sau rumenește-le bine în tigaie unse cu puțin unt. Ideea e ca pâinea să fie crocantă (francezii îi spun croute) pentru că urmează să se așeze peste lichidul fierbinte și ud al supei. Domnilor, am spus ud și fierbinte dar stați încet, că e doar o supă, n-are legătură cu carnea.
10. Răzuiește brânza.
11. Supa e gata, pâinea e rumenită bine (nu arsă), brânză e rasă (aoleu, prea repede zic de rasă după udă și fierbinte!)
12. Cu un polonic, amestecați în supa uda și fierbinte (deja fac intenționat) și turnați în boluri. Până aproape de vârf.
13. Deasupra fiecărui bol așezați o felie de pâine.
14. Brânza rasă vine deasupra cu vârf, din abundență. Înțeleg că până la pâine și brânză era mâncarea săracilor, de-acu’ înainte e pe bogăție. V-am mai spus io cum e cu Gruyeru’, o ceapă are tot omu’-n bătătură, da’ fără Gruyere e pustiu.
15. Treaba udă și fierbinte cu treaba rasă deasupra intră în cuptor pe funcția grătar, sus, imediat sub rezistența aia, cam 5 minute sau până se topește brânza și capătă un aspect de blană de leopard. (fashion, nene, animal print).
16. Se servește, cum altfel decât fierbinte! Lingura se înfige fix în mijloc, niște supă se prelinge pe lângă marginea bolului pe lângă brânză care deja s-a topit acolo, e mizerie mare. Aromele care izbucnesc din vulcanul ăsta sunt unice, nu se aseamănă cu nimic. Gustul… îmi spuneți voi după ce ați încercat-o. Nu e nevoie să fiți în Paris pentru supa de ceapă. În lumea voastră sunteți orice și oriunde cu o supa de ceapă în față.
Și-uite-așa o să vă povestesc și peste 12 ani, când o să intrați în visul meu. Doar unul dintr-o mie, cel mai îndepărtat, că am și altele mult mai scurte. Așa că hai să visăm! La mult, la puțin, la ziua de mâine, la săptămâna viitoare, la luna iulie, la anul care vine, la tot ce ne pune un zâmbet pe față și în suflet, la orice, numai să visam! E liber!
P.S. De la câte articole scrise poți să spui că ești foodblogger?
P.P.S – Ca să-l enervez pe Sorin… Al tău bună dimineața….
Av. Mihail Emil TATU
