O ramură esențială, un „sistem circulator” primordial pentru o țară, cum e transportul feroviar, e ținut într-o mizerie și o bătaie de joc revoltătoare. Momentele în care lăudăm ocazional câte un drum civilizat cu trenul au ajuns doar accidente memorabile, care trebuie povestite și altora.
Sigur că transportul în comun, salubritatea, drumurile feroviare și rutiere sunt doar oglinda unui popor, al unei societăți. În două moduri: prin felul în care ALEG pe unii să le administreze/construiască/întrețină și prin felul în care le PĂSTREAZĂ. Aici, în această a doua situație, ar trebui să intervină educația și metodele coercitive, care la noi sunt palide. Amândouă. În primul caz, nu pare a fi nimic de făcut.
Nu relatez des cele întâmplate pe tren sau în gări. Pentru că din cauza traficului infernal din București și spre munte – indiferent pe unde a-i lua-o – folosesc din ce în ce mai des trenul. Întotdeauna cu căști și muzică în urechi, tot din cauza lipsei de civilizație în conviețuire. Vată în nas nu mi-am pus încă… Și totuși.
Mă duc la gara Constanța la șapte fără zece seara, să aștept un tren care venea de la Brașov. Mă uit pe tabela de Sosiri: primul tren afișat, care venea de la București, era la 19:30. Măi să fie al dracu’, am înțeles eu greșit?
Mă uit pe net, era ca mine. Merg la șefa de tură și întreb. Femeia, amabilă, dar complet neștiutoare. Iese și zice: haideți la Informații. Acolo, femeia știa! E pe linia 5, zice, și NU CRED să aibă întârziere. Și de ce nu e afișat la Sosiri? NU ȘTIM, zic amândouă în cor.
O femeie cu copil mic mă întreabă cum să ajungă la linia 5 – îi arăt. Mă duc la linia 5, prin pasajul subteran. Acolo, puhoi de lume. Tren important, întoarcerea din mica vacanța, de la munte, trimis la linia 5, în vreme ce linia 1 era liberă încă 35 de minute. Bagaje cărate pe două scări, unele de copii de gimnaziu.
După ce am postat această scurtă istorioară pe facebook, au început să curgă comentariile. Chiar și în sensul că, vezi Doamne, liniile sunt prealocate pentru Plecări, respectiv Sosiri. Aiurea, nici pomeneală. Însă nimic nu poate explica lipsa de profesionalism și indolența lucrătorilor. Poate doar faptul că au un sindicat foarte puternic, și nimeni nu poate fi dat afară pentru incompetență. Știu cel puțin trei miniștri ai Transporturilor, care n-au reușit să se lupte cu monstrul ăsta. Deci, așteptăm să iasă la pensie încă o generație de ceferiști, plătiți cu salarii bunicele. Sigur, nu generalizez. Dar mă urc în tren și văd ce-i acolo.
Cu trenurile din Europa nu prea mai călătoresc, din două motive: din lipsă de bani în perioadă și pentru că mă deprimă.
