Am scris despre Albania că este o țară urâtă și tristă. Acum, după 5 zile de bântuit prin ea, constat cât am greșit, din nou, punând etichete la prima impresie, lucru care l-am învățat în viața mea de recrutare dar de care nu mă despart, câteodată, în viața „civila” nu cea profesională.
Deci: Albania nu este o țară urâtă, are frumuseți neimaginabile și în același timp și părți de o urâțenie sinistră. Albania, nu este o țară tristă; are omeni tineri, cosmopoliți și plini de viață, în zonele urbane, și oameni triști și nostalgici ai tiraniei apuse, încă marcați profund de istoria dureroasă dar harnici și demni, în zonele rurale. Tirana este o capitală vie, în care se construiește ultramodern, în care am văzut locuri de o eleganță și un rafinament desăvârșit lângă cazemate, marturii ale unui trecut halucinant.
Albanezii se ridică și se scutură de psihoza trecutului lor greu, muncesc și vor ajunge departe. Într-o țară declarată „stat ateu”, am putut în Vinerea Mare să mă închin și să trec conform tradiției pe sub epitaful metaforic al Mântuitorul și, în Sfânta zi de Înviere, să mă pot ruga într-o biserică creștină, chiar în inima Tiranei, în timp ce în piață mare a orașului se montau scene pentru un spectacol ce dădea semne a fi grandios.
Să nu uit: în Albania, ca în întregul spațiu balcanic, mănânci FABULOS și ieftin, fructele și legumele au gustul copilăriei, oamenii sunt simpli și modești și foarte plăcut impresionați de faptul ca ai ales sa mergi turist la ei în țară. Să nu credeți că totul este frumos: au munți de gunoaie, haite de câine vagabonzi, oameni cu priviri care te înfioară, o circulație haotică, la regula bunului plac, mașini, epave ale istoriei, cazemate care îți dau fiori. Dar au și autostrăzi, drumuri foarte bune, trasee spectaculoase care se înalță la cuibul vulturilor, un țărm fabulos care te lasă fără suflare, cu hoteluri care își merită stelele, sate împietrite în timp, orașe ultramoderne, munți de praf și munți de sare, câmpuri cultivate lângă terenuri pline de gunoi.
Într-un cuvânt, un tărâm al paradoxului, dar care este așezat pe un drum bun. Și care, tenace precum oamenii lui, va ajunge pana la capăt.
