Am terminat (printre altele) o facultate de psihologie, care nu mi-a folosit la nimic. Recunosc că, de la început, am stabilit că o fac în primul rând pentru mine. N-am avut ocazia să salvez de la sinucidere niciun depresiv, n-am făcut terapie cu copii și bătrâni, poate doar am scos din tristețe câteva dezamăgite în amor… Și cam atât.
În schimb, am încercat, prin prisma celor învățate, să descifrez câteva mari mistere ale gândirii umane. Cele mai fascinante pentru mine sunt două: sinuciderea și pasul către viața monahală. Știu ce veți spune: a doua n-are treabă cu psihologia sau psihiatria (ca prima). Eu zic că cineva care renunță la viața socială, economică și culturală (n-am zis spirituală) e împins de un resort pe care eu nu-l pot descifra. Alții poate se laudă că l-au înțeles. Doar se laudă.
Al treilea mare mister, din punct de vedere psihologic, nu educațional, e al ăstora care dau cu petarde. Nu mă refer la puștii cretini care mai aruncă vreo fâsâită, între picioarele trecătorilor. Nu. Mă gândesc la idioții maximi, care bubuie de-alea mari, de zici c-a sărit cartierul în aer. Prima explicație, cea mai la îndemână, ar fi că au puța mică. E o compensare, o refulare, în fața unei asemenea nedreptăți a naturii. Apoi, că n-au avut jucării când erau mici, sau tac-su și mă-sa nu le dădeau voie să facă deloc gălăgie. Și-acum compensează și se răzbună pe unii, care n-au nicio legătură cu familiile lor de imbecili.
În fine, poate pentru că n-au gagici și se masturbeaza în exces. Ce poate fi mai sănătos decât o pauză, chiar și de câteva zile, de la așa o apucătură? Sau n-au BMW sau motocicletă, singurele instrumente care le pot produce adrenalină unora. Nu-i același lucru, dar măcar e mai ieftin.
Știu, am zis la început că ar putea fi doar lipsa de educație. Aia (n-)o are cam jumate din populația țării, și care nu dă cu petarde. Dă cu manele. Nu bubuie, dar măcar nu-s periculoase și nu miros. Decât interpreții de manele.
Să bubuie boxele și petardele, popor deștept și frumos!
