Curtea Grฤdiniศei nr.42 s-a transformat รฎntr-un podium de modฤ pentru 70 de preศcolari. Aceศtia au defilat รฎn costume din materiale reciclabile pentru a ne atrage atenศia asupra importanศei protejฤrii mediului รฎnconjurฤtor.
Pฤrinศii รฎn colaborare cu copii au confecศionat costume, deosebit de frumoase, din hรขrtie, carton, pungi de plastic, ziare, saci menajeri. Preศcolarii s-au costumat รฎn personaje din basme sau de desene animate. La finalul defilฤrii, preศcolarii au fost rฤsplฤtiศi, pentru efortul lor, cu cadouri din partea firmei Polaris.

รnainte de a รฎncepe defilarea, preศcolarii au รฎnvฤศat de la colegii noศtri ce รฎnseamnฤ colectarea separatฤ, cรขt este de simplu sฤ colectezi separat ศi cรขt este de importantฤ reciclarea pentru sฤnฤtatea noastrฤ ศi a mediului รฎnconjurฤtor.
Scopul nostru este ca, prin intermediul copiilor, practica colectฤrii separate sฤ ajungฤ ศi รฎn cadrul familiei ศi al prietenilor, pentru cฤ fiecare dintre noi are o datorie faศฤ de mediul รฎnconjurฤtor. Copiii trebuie sฤ รฎnveศe de mici sฤ fie responsabili, sฤ colecteze separat, sฤ-ศi strรขngฤ jucฤriile dupฤ ce se joacฤ sau sฤ stingฤ becul atunci cรขnd ies din camerฤ. Aceste mici gesturi รฎi transformฤ, mai tรขrziu, รฎn adulศi responsabili.
Mulศumim copiilor ศi cadrelor didactice de la Grฤdiniศa cu program prelungit nr. 42 pentru invitaศie ศi apreciem dorinศa copiilor de a acumula cรขt mai multe informaศii despre procesul de gestionare a deศeurilor.
POLARIS M HOLDING




