Dacă v-ați plictisit de veșnica musaca de vinete, laborioasă și de durată (sos ragu ring a bell?), sau de kilometricele rețete ale lui Emil Tatu (dacă eram deștept, eram și eu avocat ca el, nu mai făceam ziar…), vă propun o rețetă simplă și relativ rapidă.
E tot un fel de musaca, dar și un fel de pizza. N-are cartofi în ea (ce oroare!), nici nu trebuie să fiebi sosul trei ore. Pe scurt, pentru două porții zdravene, îți trebuie doar:
– o vânătă serioasă, dar nu vânătă din cauza lu’ bărbat-su,că ajungeți la avocatul Tatu;
– o ceapă mică (da’ chiar mică, cam cât aia de furnică);
– o bucățică de șuncă sau kaiser, vreo sută-două de grame, nu mai mult;
– un sos la borcan, d-ăla bun, nu la 6 lei, să nu vă bateți capul;
– două roșii coapte;
– vreo două sute de grame de brânză emmentaler sau orice altă brânză nobilă, căreia românii îi spun impropriu „cașcaval” (dar nu cașcaval românesc, că e doar grăsime);
– două lipii libaneze;
– sare, ulei de măsline, puțin ulei obișnuit (o lingură).
Cam asta.
First:
Curățați vânăta de coajă pe lungime, o fâșie da, una nu. Adică să rămână și coajă pe ea. Dacă ați luat o vânătă zdravănă, cum v-am zis eu (și nu vreo caricatură costelivă), tăiați-i coada (ca la pitbull) și pe ea, în 5-6 felii. Ar trebui să fie toate cam de-un deget grosime. Stropiți-le cu ulei de măsline și puțină sare grunjoasă și dați-le la cuptor, pe o tavă cu hârtie de copt, cam vreo 20 de minute, la foc măricel (220-230 de grade). De preferință electric (ăla e cuptor adevărat, gazul UDĂ). Nu e nevoie să le întoarceți.
Second:
În timpul ăsta (20 de minute, ați uitat, v-ați ramolit?) tăiați ceapa julien și șunculița cuburi. Ascutați și ceva muzică: Van Halen, „Tattoo” (se citește „Tatu”). Prăjiți-le în puțin ulei, împreună. Când se rumenesc, vărsați sosul peste și fierbeți la foc mic, 5-6 minute, să nu scadă prea tare. Nu puneți apă, că nu-i șpriț!
Tăiați și roșiile (două, tataie, am zis două!) în felii subțiri. Lasă-le acolo, pe fund. Nu, pe fundul de lemn…
Terț:
Puneți într-o tavă rotundă, înaltă, cele două lipii, dar nu suprapuse – așa, mai excentric. Vinetele-s gata, s-au maronit? Puneți-le deasupra, feliile, una lângă altă. Turnați peste sosul din tigaie. Deasupra de tot, rondelele de roșii și un praf de boia. Iute, dulce, după hemoroizi. Dacă stați bine cu colesterolul, încă puțin ulei de măsline deasupra. Cuptor, foc măricel, vreo 20 de minute, iar (vi se pare mult? Hai, că n-ați făcut fum în casă, n-ați învârtit nici la sos patru ore!).
Nu sta, că-ți stă norocul. Emmentalul trebuie ras, că nu se rade singur. Când e aproape gata (vă uitați la feliile de roșii, ar trebui să fie un pic rumenite) scoateți tava și puneți brânza rasă, uniform. Băgați la loc și stați cu ochii pe ea – nu ardeți brânza, tre să se topească numai.
Stingeți cuptorul. Mai lăsați-o acolo vreo 5 minute, să se potolească. Scoateți și mâncați fierbinte. Fără pâine, că e lipia pe fund, iar ați uitat!
Poftă bună! Ce zici, Emil Tatu?!
