Văd tot mai multe încercări de organizare a referendumurilor pentru demiterea unor primari în funcție. Justificat sau nu, o masă critică de cetățeni cer schimbarea edilului pentru cât e de catastrofal, sau pentru presupuse fapte penale. Nedovedite încă și fără o condamnare definitivă. Atunci, demiterea ar fi automată.
Ca și alegerile anticipate, procedura referendumului e una dificilă în România, din cauza unei Constituții făcută PROST, pentru care nu vom obosi să-i „mulțumim” maestrului Iorgovan, pe unde s-o afla el acuma… Elveția, într-adevăr, e condusă prin referendumuri. Noi – ne conducem după ureche.
De ce nu funcționează la noi așa ceva?
În primul rând, pentru absența unui spirit civic generalizat.
- Unii nu semnează de lene, alții de frică, alții… pentru că nu sunt convinși.
- Pentru că cred că e doar o răfuială politică.
- Pentru că „bulelile” primarului respectiv nu-i deranjează, nu-i afectează suficient.
- Pentru că n-au fost nici la vot – de ce ar semna acum?!
- Pentru că sunt electorat captiv al partidului primarului respectiv.
- Pentru că mulți nici măcar nu știu cine-i primarul!?
- Pentru că nu-i interesează „politica”. Ce-i aia?!
De ce NU TREBUIE să funcționeze la noi așa ceva?
- Pentru că toți trebuie să sufere până la capăt, pentru alegerea proastă făcută. Pentru că l-au votat, iar dacă nu l-au votat, nu s-au mobilizat suficient cât să iasă candidatul lor.
Iar dacă nu au fost deloc la vot, cu atât mai mult merită să pătimească. Referendumul românesc aduce cu bancul ăla, când o cioară se izbește de o clădire înaltă, iar cineva exclamă: „Românilor ăștia nu le ies nici atentatele…”
