„Așteptați-vă să apară Mîndruțele care să vă spună strâmbând din nas că protestatarii sunt fie prea grași, fie prea slabi, fie lungani, fie scunzi, fie bărboși, fie spâni, fie săraci, fie bogați, fie prea spălați, fie prea murdari, fie prea cruzi, fie moși „știrbi”, fie prea blonzi, fie prea bruneți, fie prea cu școală, fie analfabeți, fie prea veseli, fie prea vehemenți, fie prea nu știu cum. Ideal ar fi pentru behavioriștii și deștepții dreptei ca toți să fie trași la ștanță, să corespundă tiparului strict de stele identice de generali Secu prinse în „hora bucuriei” hâde de iohannisjugend pe un fond albastru rece și steril ca un cubicul de multinațională, să-i cheme Dobre Dimofte, Șora și van Groningen.” (Vlad Tărlungeanu, colaboratorul nostru).
Aseară m-am abținut să comentez protestele de la Constanța, tocmai pentru că recunoscusem niște „fețe lungi” printre protestatari. Pe vremea protestelor #rezist, tot de la Constanța, recunoșteam și cunoștințe. Acum, foste cunoștințe… Dar nu e genul de anturaj cu care m-aș amesteca. Am spus la un moment dat, pe facebook, că dacă se organizează vreun protest împotriva la…, voi participa și eu. Dar nu-mi mai amintesc împotriva la ce.
Pentru că nu sunt genul. Protestez în felul meu, când e cazul, aici, în scris. Și mai e o problemă: ipocrizia protestatarului român de ocazie. Protestează numai împotriva la… ce vrea el. În general contra stângii. A tâmpeniilor făcute de dreapta, niciodată. Să nu-mi dați exemplul de acum. Pentru că abia – tot ei – i-au votat!?
Protestele de câteva zeci de persoane nu vor rezolva nimic, niciodată. Bine, nici alea de zeci de mii. Dar sunt normale. Iar numărul protestatarilor nu e dat de importanța protestului. E doar o chestie de feeling de moment. De emoție spontană și colectivă. Și – de multe ori – de manipulare.
Or, în primul rând de-asta nu merg (și nu reacționez) la proteste.
