Cred că puțini copii și tineri de pe vremea mea, înainte de 89, au îndrăgit uniformă școlară. În primul rând, era ternă, bătrânicioasă și tristă – un bleumarin închis sau chiar negru. Apoi, făcea exact ce îî spune numele: UNIFORMIZA.
Sigur că și vechile uniforme erau pe calități. Unele erau din „tergal”, altele dintr-o stofă groasă, care se scămoșa, pentru cei mai fără dare de mână. Dar, într-un final, toate erau la fel. UNIFORME.
Disputa privid purtarea, de fapt votarea de către parlament a purtării obligatorii, e mai aprinsă, în democrație. Deși acum se poate personaliza, de la școală la școală, după modelul celor occidentale, unde sunt o mândrie a instiuției de învățământ respective. Uitați-vă la filme străine sau fotografiile celor de la Oxford, Cambridge ș.a.m.d. Acolo, nici nu le trece prin cap multora să vină la școală deghizați în cocalari, cu blugii rupți sau cracii ca niște „burlane”, cum e moda acum, mai ales printre fete. Sau cu treninguri și tricouri șleampete, cu inscripții ofensatoare, sau cel puțin contrariante.
Argumentele părinților și tinerilor ofensați de noua reglementare este că trebuie (trebuie!) să aibă dreptul să se îmbrace cum vor, cum îi taie capul sau cum le place. E o opinie. Argumentele celorlați e că o uniformă ar mai estompa diferențele sociale și de castă, dar asta nu funcționează în cazul mașinilor bengoase, sau a mopedelor și chiar motocicletelor cu care vin la liceu cei care au obținut deja permisul de conducere, de la 16/18 ani în sus.
Una peste alta, cum o dai, nu-i bine. Poate ar fi fost mai adecvată o recomandare ca școlile care se respectă, mai „elitiste”, mai căutate, să aibă libertatea să hotărască dacă adoptă sau nu o uniformă alor lor. Ar fi frumoasă și deosebită o uniformă a „mirciștilor”, a celor de la Ovidius, de la Traian și așa mai departe. La „Energetic”, de exemplu, aveam o matricolă școlară mai mare, cu statuia celebră a „energeticianului” de la Porțile de Fier, care ne deosebea de toți liceenii din Constanța. Plus că, fiind mai mare, era „cu arici”, nu cusută, și o puteam scoate când chiuleam prin Mamaia, aflată în apropiere, ca să ne anonimizăm și să nu ne prindă careva. Chiar și Miliția.
Acum, e greu de spus cine are dreptate. Probabil și unii, și alții. Dacă aș fi elev iar, mie mi-ar plăcea să mă dau mare cu o uniformă mai fistchie, cu care să mă mândresc, la o adică. Dar alții, mai cu valul, cu turma, vor vrea în continuare să se citească pe pieptul lor Balenciaga, Vuiton și ale mărci cunoscute. Să se vadă că își permit ei, mămica și tăticu, haine „de firmă”. Chiar dacă, asemeni lor, mai au la fel, alte mii de tineri cu gust vestimentar uniformizat de mode trecătoare. Unii le spun copii de bani gata, alții cocalari, alții nonconformiși, alții „în pas cu moda”. Una peste alta, nu cred că „legiuitorul” s-a gândit la o întoarcere la uniformele oribile, „comuniste”.
Și s-a mai făcut o comparație cu uniformele și însemnele pionierilor și Șoimilor Patriei. Pe cei din urmă eu nu i-am prins. Dar de cămașa albă, de pionieri, cu cravată, șnururi și trese, pentru comandanții de grupă și de detașament (da, am avut „funcții”, de copil!) eram tare mândru. Slavă Domnului că uteciștii n-aveam așa ceva…
Sunt curios cum vor arăta pe stradă noile uniforme, diferite și personalizate. Cred că frumos. Personal, le prefer colanților mulați, în care am văzut îmbrăcate multe fete de liceu, care te făceau să-ți fie ție rușine, ca bărbat, văzându-i pleznind pe niște minore.
Sau poate-s doar eu, bătrân necuvincios și cu mintea razna.
