“Lovitură pentru fanii “digitalizării educației”. Suedia renunță la tablete și revine la manuale clasice după ce s-a constatat că elevii nu mai știu să citească”.
Cum stă România în raport cu această știre:
Digitalizarea în România este la ani lumină de ce există în alte țări europene. Instituții subordonate aceleași autorități nu sunt în stare să comunice între ele și să opereze documentele digital. Tot dosarul cu șină e sfânt, tot statul la coadă la ghișeu, tot cetățeanul, plătitor de taxe trebuie să descurce eventualele încurcături și complicații care apar pe acest drum anevoios al plimbării hărtiilor. Pe timpul lui, pe banii lui.
Exemplu concret: Evidența Populației care a înregistrat numele meu schimbat după căsătorie nu e în stare să comunice digital informația și către SPIT (da, acolo unde plătesc anual taxe). Astfel încât la SPIT apar în continuare cu numele vechi. Când merg să plătesc o amendă rutieră, îmi eliberează chitanță pe numele vechi (vina mea, desigur, că nu am căscat ochii mai bine pe hârtia eliberată)
La Poliția Rutieră e o problemă cu înregistrarea plății pentru că plătitorul figurează cu alt nume decât cel care a săvârșit contravenția. Deși CNP-ul, mama lui de cod care atestă că sunt una și aceeași persoană, este neschimbat.
Alte drumuri și timp pierdut să demonstrez că aia de dinainte de căsătorie este aceeași cu cea măritată deja, de mai bine de un an. Digitalizare în școli? O glumă proastă!
În fine, revenind la educație.
În ce realitate paralelă elevii din România au manuale digitale pe tabletă? În afară de foarte puține școli, cele mai multe private sau cu directori care au găsit (deloc ușor) mijloacele să asigure manuale digitale, 90% cred, din elevii români învață după manuale tipărite, atinse de vreme și uzură, aceleași neadaptate la nou și transmise din generație în generație.
Elevii nu mai știu să citească? No problem there! În România 135.000 de persoane sunt complet analfabete, conform ultimului recensământ și ținând cont că o bună parte nu a declarat acest lucru sau nu s-a aflat de ei. Un procent și mai îngrijorător este că că 42% din elevii din clasele I-VIII sunt analfabeți funcțional, adică nu pot să înțeleagă un text citit. Nici din manuale clasice, cu siguranță nici de pe tabletă, dacă o au.
Elevii nu mai știu să citească din cauza tabletei? Desigur, dacă o folosesc ca să se uite la tik-tokuri în care alți analfabeți funcțional le arată cum poți să ai succes în viață, notorietate și bani, fentând școala.
Dar să fim cinstiți până la capăt, nu sunt ei fierți pe citit nici din pe manualele clasice cât timp acestea nu au mai fost aduse în prezent de ani de zile iar profesorii care mai au un minim zvâc să facă carte recomandă alte culegeri sau auxiliare.
În România nu se mai citește. Punct. Nici din manual clasic, nici de pe tabletă. Au dispărut sufrageriile cu biblioteci pline de cărți. A dispărut cititul ca hobby și mod de a petrece timpul liber. Au dispărut chiar și lecturile obligatorii din școli pentru că e plin net-ul de rezumate și comentarii literare care funcționează ușor cu un copy-paste.
Și în Suedia și, cu siguranță în România, nu tableta e de vină! E vorba de timpurile pe care le trăim, de secolul vitezei, de căutarea unor mijloace rapide și facile pentru asimilat informații, de pseudomodele care ne învață succesul în viață, de interesul tot mai mic pentru educație și culturalizare și goana pentru pragmatism, pentru umflat buzunarul și mai puțin pentru hrănit sufletul!
În loc de concluzie, o vorbă de duh de pe Majestatea sa Facebook “cu citit pe tabletă sau din manual clasic, semințele acelaș’ gust are!”
PS: ăia în Suedia nu cred că sparg “bomboane agricole”. Dar au ei ceva.
