Universitatea Maritimă din Constanța obține certificarea ISO/IEC 42001 pentru Sistemul de Management al Inteligenței Artificiale

Trebuie citit

UMC devine prima universitate din România certificată în acest domeniu

În luna iulie 2026, Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) a obținut certificarea ISO/IEC 42001 – Sistem de Management al Inteligenței Artificiale (AI Management System), acordată de Bureau Veritas, unul dintre cele mai prestigioase organisme de certificare la nivel mondial.
Prin această certificare, UMC devine prima universitate certificată din România pentru implementarea și guvernanța responsabilă a inteligenței artificiale, confirmând angajamentul instituției față de excelență, inovare și respectarea celor mai înalte standarde internaționale în domeniul dezvoltării și utilizării tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.
Certificarea ISO/IEC 42001 vizează în primul rând activitățile desfășurate în cadrul structurilor de cercetare și excelență ale universității, respectiv Centrul de Excelență pentru Securitate Cibernetică Maritimă (MARCYSCOE) și Centrul de excelență în cercetare și inovare  maritime (TRAINMARCOE), domeniul cetrificat fiind acela de Dezvoltator, Furnizor și Utilizator de sisteme AI: agenți AI, sisteme RAG, platforme educaționale inteligente, simulatoare și digital twins, instrumente AI pentru cercetare și instruire.
Obținerea acestei certificări plasează Universitatea Maritimă din Constanța în elita instituțiilor academice care demonstrează o abordare responsabilă, transparentă și sustenabilă în utilizarea inteligenței artificiale. Totodată, aceasta confirmă faptul că procesele și activitățile desfășurate de universitate respectă un cadru internațional riguros privind guvernanța, gestionarea riscurilor și monitorizarea impactului tehnologiilor AI.
În contextul transformării digitale accelerate și al adoptării pe scară largă a inteligenței artificiale, standardul ISO/IEC 42001 oferă organizațiilor un model de referință pentru gestionarea provocărilor legate de etică, transparență, securitate și conformitate. Implementarea acestui standard contribuie la consolidarea încrederii partenerilor și beneficiarilor, la reducerea riscurilor asociate utilizării AI și la alinierea cu cele mai bune practici recunoscute la nivel internațional.
Prin certificarea obținută, UMC își asumă și consolidează responsabilitatea de a:
 dezvolta politici și procese eficiente de guvernanță a inteligenței artificiale;
 asigura transparența și explicabilitatea soluțiilor AI utilizate;
 proteja datele și drepturile utilizatorilor;
 monitoriza permanent performanța și impactul sistemelor bazate pe inteligență artificială;
 promova inovația responsabilă în educație, cercetare și transfer tehnologic.

„Obținerea certificării ISO/IEC 42001 reprezintă o recunoaștere a eforturilor Universității Maritime din Constanța de a integra tehnologiile emergente într-un mod responsabil și sustenabil. Această realizare confirmă capacitatea noastră de a dezvolta proiecte de cercetare, programe de instruire și inițiative de politici publice care respectă cele mai înalte standarde internaționale privind domeniul maritim, inteligența artificială și securitatea cibernetică”, a declarat Conf. Dr. Ing. Gabriel Raicu, Rector al Universității Maritime din Constanța.
Prin această certificare, UMC își consolidează poziția de lider regional în domeniul cercetării si educației maritime și al securității cibernetice, susținând dezvoltarea unui ecosistem de inovare bazat pe încredere, responsabilitate și excelență academică.

Articole similare

spot_img
spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri