După modelul imprimat de la București de șeful Grindeanu, acela de a face opoziție și a juca pe Gică Contra din interiorul coaliției de guvernare, consilierii județeni ai aceluiași PSD au început lupta de clasă la Constanța.
Astfel, din vreo 10 câți mai sunt, 6-7 au votat pe sprânceană la ultima ședință, împotriva proiectelor de hotărâre inițiate sau nu de președintele Florin Mitroi. Liberal, fiindcă vorba bancului, nimeni nu e perfect.

Concret, a fost cam așa:
- la cea privind înființarea funcției de administrator public la nivelul UAT Județul Constanța, 24 de consilieri au votat pentru, doar 6 de la PSD votând împotrivă. Adică, dacă nu e de la noi, să nu fie de la nimeni;
- la hotarârea privind achiziționarea serviciilor juridice de asistență și reprezentare în vederea apărării intereselor UAT și ale Consiliului Județean: aceiași 6 consilieri PSD, adepți ai principiului ”las că ne apărăm singuri și ne-o reperează dom Mitică (onoarea)”… Sau dom Nelu, Gică, sau cum îi mai spune acuma.
Prin urmare, din 10 consilieri au fost in sală doar 6, al 7-lea venind după ce au trecut proiectele „grele”. Cei 6 au votat împotrivă sau s-au abtinut, dar nu la toate – dupa cum a fost ordinul, fără a avea si argumente, doar că a fost ordin de partid. Or, ordinul se execută, nu se discută.




