- Advertisement -spot_img

STIRI DIN CATEGORIA

News

IULIUS, premiat pentru proiectele care transformă orașele. Investiția propusă pentru Constanța, parte din strategia de regenerare urbană a companiei

IULIUS a obținut opt distincții pentru activitatea din industria real estate, investițiile în regenerare urbană și dezvoltarea segmentului de retail. RIVUS Cluj-Napoca, Palas Iași și Family Market Tomești (județul Iași) se numără printre proiectele premiate, iar compania a fost desemnată investitorul anului. În Constanța, grupul propune o investiție de peste 800 de milioane de euro pentru reconversia fostei platforme Oil Terminal.

Hotărâri importante adoptate în ședința Consiliului Județean Constanța

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de miercuri, 28 octombrie s-au aflat proiecte de hotărâre referitoare la bugetul județului, sănătate, asistență socială, educație, administrarea patrimoniului, infrastructură, dezvoltare durabilă și organizarea serviciilor publice.

Trupa byron sărbătorește 20 de ani de activitate printr-un turneu aniversar ce ajunge pe 5 noiembrie în Constanța, la Doors Club

Pe 5 noiembrie vor avea la Doors Club, Constanța, cel de-al treilea concert din turneul aniversar ce marchează 20 de ani de byron.

Taxe și impozite noi în 2027?!?

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, NU a exclus posibilitatea introducerii unor taxe și impozite noi în 2027, afirmând că orice program nou de cheltuieli trebuie...

ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor. Ce se schimbă pentru cei care cumpără bilete de avion și pentru agențiile de turism

Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană.Noile reglementări urmăresc simplificarea procedurilor de rambursare și compensare, îmbunătățirea informării pasagerilor și o aplicare mai eficientă a drepturilor acestora, indiferent de mijlocul de transport utilizat. O parte importantă a modificărilor privește biletele de avion cumpărate prin agențiile de turism.Totodată, noile reguli consolidează și drepturile persoanelor cu dizabilități sau mobilitate redusă, prin...

Sustenabilitatea, integrată în noua generație de proiecte IULIUS, investiții de 1,3 miliarde de euro

IULIUS a început la Constanța cel mai amplu proces privat de bioremediere din Europa, care vizează 38 de hectare din fosta platformă nord a Oil Terminal, teren care va beneficia de un demers de reconversie urbană majoră. Investiția alocată remedierii este estimată la peste 29 milioane de euro și include atât tratarea solului contaminat, cât și a apei subterane și precede dezvoltarea unui proiect mixed-use de peste 800 milioane de euro, cu funcțiuni culturale, office, retail, concepte educaționale și facilități de interes public, inclusiv un parc creat de la zero.

„Vocile Histriei” – de la vestigii ascunse sub pământ la patrimoniul digital și povești aduse la viață prin teatru radiofonic

Derulat în perioada 15 august – 15 decembrie 2026, proiectul este organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Radio Constanța, fiind cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Mamaia, 120 de ani de poveste: expoziția aniversară care a călătorit prin hotelurile stațiunii continuă și în extrasezon

Stațiunea Mamaia își redescoperă istoria printr-o expoziție aniversară care a călătorit, pe parcursul întregului sezon estival, prin hotelurile stațiunii. Cu ocazia aniversării a 120...

OMD Mamaia–Constanța, la Bazar Diplomatic în Belgia

Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța a participat, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Bazar Diplomatic – Romanian Autumn Salon, desfășurat la Château de Huldenberg, în Belgia. Prima ediție a Salonului Toamnei Românești a fost dedicată Dobrogei, având tema „Dobrogea & Pontus Euxinus – Myth, Nature & Art de Vivre”.

LIVIU HOLENDER ȘI ADRIANA GONZÁLEZ: DE LA MOZART LA BROADWAY, UN RECITAL DESPRE VERSATILITATEA VOCII

Două voci ale noii generații lirice, un pianist și un program caretraversează repertorii de la Mozart și Verdi până la Bernstein, Gershwinși Irving Berlin....

Ultimele stiri

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img