IULIUS, premiat pentru proiectele care transformă orașele. Investiția propusă pentru Constanța, parte din strategia de regenerare urbană a companiei

Trebuie citit

IULIUS a obținut opt distincții pentru activitatea din industria real estate, investițiile în regenerare urbană și dezvoltarea segmentului de retail. RIVUS Cluj-Napoca, Palas Iași și Family Market Tomești (județul Iași) se numără printre proiectele premiate, iar compania a fost desemnată investitorul anului. În Constanța, grupul propune o investiție de peste 800 de milioane de euro pentru reconversia fostei platforme Oil Terminal.
IULIUS își consolidează poziția pe piața imobiliară din România, după ce a obținut mai multe distincții la SEE Property Forum, Gala Premiilor Real Estate Magazine și Forbes România 500 Business Awards 2026. Premiile vizează atât activitatea companiei, cât și proiecte de retail și regenerare urbană dezvoltate în mai multe orașe ale țării, într-un context în care investițiile de acest tip pot influența inclusiv evoluția urbană a Constanței.


La SEE Property Forum, IULIUS a câștigat la două categorii: „Commercial Concept of the Year”, pentru proiectul RIVUS Cluj-Napoca și „Real Estate Company of the Year”. Distincțiile evidențiază importanța dezvoltărilor care urmăresc să depășească funcția comercială și să creeze spații cu impact asupra comunităților.
„Aceste distincții ne încurajează să mergem mai departe cu aceeași convingere că proiectele cu viziune pot transforma orașele, pot apropia oamenii și pot crea experiențe care dau valoare comunităților”, au transmis reprezentanții IULIUS după
premiile obținute la SEE Property Forum.
Compania a primit alte patru distincții în cadrul Galei Premiilor Real Estate Magazine, organizată sub tema „Performanță cu impact durabil”. Evenimentul a reunit peste 120 de nominalizați, iar câștigătorii au fost desemnați în urma unui proces independent de jurizare.
La categoria „Dezvoltatorul Retail al Anului”, premiul a revenit grupului IULIUS, care deține și operează un portofoliu de retail de peste 310.000 de metri pătrați. Acesta include ansamblurile Palas Iași și Iulius Town Timișoara, rețeaua Iulius Mall și proiectele de proximitate Family Market. Compania are în dezvoltare RIVUS Cluj-Napoca și propune, totodată, un amplu proiect de regenerare urbană în Constanța.
Pentru orașul de la malul mării, investiția anunțată vizează reconversia unui teren de aproximativ 38 de hectare de pe fosta platformă Oil Terminal, inactiv de peste un deceniu și utilizat anterior pentru depozitarea produselor petroliere. Cu o valoare estimată la peste 800 de milioane de euro, proiectul propus de IULIUS urmărește transformarea zonei într-un ansamblu urbanistic mixt, cu spații comerciale, birouri, funcțiuni culturale și educaționale, facilități de divertisment, zone de recreere, parc și grădină botanică. Conceptul arhitectural este realizat împreună cu biroul internațional Foster + Partners. În prezent, pe teren este în desfășurare un proces de bioremediere.

O altă distincție acordată de Real Estate Magazine a vizat Family Market Tomești, desemnat „Proiectul de Retail al Anului”. Cu o investiție de 28 de milioane de euro și o suprafață închiriabilă de 13.000 de metri pătrați, centrul comercial de proximitate
include un hipermarket Kaufland, o sală de fitness, un restaurant de tip drive-through și alte branduri. Proiectul beneficiază și de peste 10.000 de metri pătrați de spații verzi și va fi inaugurat la finalul acestui an.
La categoria „Modernizarea și Extinderea Retail a Anului”, premiul a revenit proiectului Palas Iași, care trece printr-un amplu proces de reamenajare, estimat la 80 de milioane de euro, realizat cu implicarea Foster + Partners. Planurile prevăd extinderea suprafeței de retail la 80.000 de metri pătrați, reorganizarea unor zone ale ansamblului și îmbunătățirea conexiunii vizuale dintre Atriumul centrului comercial și Palatul Culturii.
Titlul de „Investitorul Anului” a revenit, de asemenea, companiei IULIUS, în contextul unor investiții cumulate de peste 1 miliard de euro în proiecte de regenerare urbană. Printre finanțările recente se numără un credit verde sindicalizat de 400 de milioane de euro destinat dezvoltării RIVUS Cluj-Napoca.


Recunoaștere la Forbes România 500 Business Awards
Activitatea companiei a fost evidențiată și la Gala Forbes România 500 Business Awards 2026, organizată sub tema „Rise of the Titans”. Evenimentul recompensează companiile care contribuie la dezvoltarea economiei românești și demonstrează
capacitatea de a performa într-un mediu competitiv.
Seria de distincții confirmă evoluția IULIUS și relevanța proiectelor sale de retail și regenerare urbană. Pentru Constanța, planul de transformare a fostei platforme Oil Terminal reprezintă una dintre propunerile majore de investiții private pentru reconversia unei zone industriale și integrarea acesteia în viața orașului, cu potențial de impact economic, social și turistic pe termen lung.

Articole similare

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri