Șantierul Damen Mangalia a intrat în faliment cu datorii totale recunoscute de un miliard de lei, deși creditorii cer 1,97 de miliarde de lei. Valoarea de piață a șantierului este estimată între 84 și 184 de milioane de euro, dar investitorii trebuie să țină cont și de datoriile sale. Foarte puțini investitori se arată dispuși să preia o afacere care este deja falimentară și plină de obligații financiare. ANAF-ul are de recuperat 26 de milioane de lei de la Damen, iar salariaților ar trebui să le fie plătiți 30 de milioane de lei, chiar dacă acum compania nu arată vreo intenție să-și plătească datoriile. Într-o situație financiară atât de fragilă, primul investitor care se arată dispus să cumpere acest șantier este statul român, lucru confirmat chiar de Radu Miruță, ministrul apărării. Însă statul român nu vrea să o facă pentru o companie de stat, ci pentru un joint-venture cu germanii de la Rheinmetall și italienii de la MSC. Ministrul Miruță a declarat că statul și-a autosabotat acest șantier de-a lungul timpului, ajungând în situația în care valoarea de inventar a acelui șantier era 87 de milioane, iar datoriile, în dispută, erau de 180 de milioane. Guvernul român a pregătit o schemă prin care vrea să plătească investițiile altora. Statul vrea să cumpere șantierul la preț de lichidare, fără licitație, iar suma pentru această achiziție a fost inclusă deja în împrumuturile SAFE. Dar odată ce statul va cumpăra șantierul, acesta va ajunge să fie folosit de Rheinmetall, alături de MSC. Practic, Guvernul admite că a mărit valoarea contractului pentru navele construite de Rheinmetall, astfel încât să fie inclusă și valoarea șantierului naval. Ulterior, germanii și italienii vor construi navele, pentru care sunt plătiți din SAFE. Ministrul Miruță a recunoscut că investitorii nu sunt atrași de șantierul Damen și prin urmare l-a inclus în proiectele SAFE. El a explicat logica acestei strategii: niciun investitor nu vine să cumpere un pahar a cărui valoare este 87 de milioane, dacă trebuie să dea pe el 187 de milioane. Gândind pragmatic, a decis să adauge pe acest șantier o comandă suficient de mare, care, aplicată pe problema unei valori de 80 de milioane și a unei datorii de 160 de milioane, să facă acest șantier atractiv, prin faptul că îi lipești comanda de el. În SAFE, a generat o comandă de două nave de patrulare și două nave vedete de intervenție, undeva la o valoare estimată de 760 până la 770 de milioane de euro.
Rheinmetall și MSC se vor folosi de șantierul naval din Mangalia fără să investească în achiziția acestuia sau să-și asume această afacere, care este acoperită prin contractul pe care l-au primit din SAFE. Constructorul german va construi două vedete de intervenții pentru scafandri, cu o valoare de 84 de milioane de euro, și două nave de patrulare maritimă, clasa OPV, în valoare de 836 de milioane de euro. Valoarea celor două nave OPV este cu 163 de milioane de euro mai mare decât sumele aprobate în ianuarie de Guvern, tocmai pentru a acoperi afacerea șantierului din Mangalia. Rheinmetall a precizat că este dispus să-și asume această afacere și să facă investiții în Mangalia, însă marea sa problemă o reprezintă timpul. Navele trebuie construite până în 2030, iar modernizarea șantierului și refacerea lanțului de aprovizionare ar putea complica lucrările. Compania a transmis că preluarea șantierului naval falimentar din Mangalia de către Rheinmetall și MSC ar deschide perspective pozitive pentru viitorul industriei navale și de apărare din România și ar marca începutul unei noi ere. Rheinmetall AG are în vedere, în strânsă cooperare cu compania elvețiană MSC, efectuarea de investiții substanțiale în acest amplasament și modernizarea șantierului naval într-un centru cu dublă utilizare, atât pentru construcția navală militară, cât și pentru cea civilă.
Întregul articol, AICI.






