Dobrogenii s-au obișnuit cu iernile grele și cu crivățul necruțător, ce
amplifică gerul și face ca traiul cotidian să fie dat peste cap. La Constanța, lucrurile
au fost mereu astfel. Chiar și în urmă cu aproape 19 veacuri, exilatul poet Publius
Ovidius Naso, relegat la Tomis, scria în operele sale de exil, Tristele și Scrisori din
Pont, despre cât de grele erau iernile aici: „Așa de tare-i vântul, că dezgolește
case/Și turnurile nalte le surpă la pământ… Aice vinu-ngheață și el păstrează
chipul/Ulciorului, și nu-l bei, ci-l farămi în bucăți… Când geru-ncremenește
albastrele talazuri/Sub acoperiș de gheață își mână apa lui/ Pe unde au mers
corăbii se merge cu piciorul… Chiar și noianul mării eu l-am văzut că-ngheață…
Nu numai c-am văzut, mi-a și călcat piciorul…Genunea-i ferecată, nu poți vedea
un val! Rămân înțepenite corăbiile în gheață/Și vâsla nu mai poate talazul
despica/Eu am văzut cu ochii și peștii prinși în gheață/Ba unii chiar ș-atunce erau,
dintr-înșii ,vii”.
O astfel de iarnă grea, precum cea descrisă de Ovidius, a fost cea de la
începutul anului 1929, probabil cea mai cruntă perioadă invernală din Dobrogea
ultimului secol, cunoscută sub numele de Marele Îngheț. Frigul, ninsorile și
crivățul începuseră încă din decembrie 1928 și s-au menținut și în prima lună a
noului an. Februarie însă avea să aducă și o situație greu de imaginat.
Pe 4 februarie 1929, când termometrele indicau valori sub minus 20 de
grade, Marea Neagră a înghețat pe o distanță uriașă, până la peste 15 km
depărtare de mal (8 mile marine). De această dată, nu corăbiile antice descrise de
Ovid, ci vapoarele solide ale epocii moderne au rămas pur și simplu blocate în
gheață, între sloiuri venite parcă de la Polul Nord, și în imposibilitatea de a se mai
deplasa.
Digurile portului s-au înveșmântat în haină albă, iar vântul le-a modelat
țurțuri uriași, asemănători stalactitelor din peșteri. Vântul, și el un Demiurg pornit
să sculpteze, a creat uriașe statui bizare, din zăpadă și gheață. Valurile au rămas
și ele neclintite, paralizate de gerul năprasnic care le-a frânt dansul obișnuit.
Locuitorii Constanței, cei mai curajoși dintre ei, au ieșit să facă poze pe
uriașa întindere albă care acoperise, deopotrivă, urbea, portul și chiar marea. Nu se
putea sta însă prea mult afară, iar gerul îngrozitor bloca totul. Am aflat de la
bibliograful Ionel Alexe (Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța) și
despre victimele Marelui Îngheț: un tânăr fotograf amator și-a pierdut viața după ce
marea l-a tras în adâncuri, valurile măturându-l de pe digul de larg; doi căruțași
lipoveni au murit înghețați, cu tot cu caii lor, în apropiere de Canara, iar un bărbat
necunoscut a murit de frig în subsolul Liceului Mircea, unde se adăpostise să
doarmă.
Gerul a ucis animalele în curți, dar și câinii de pripas, iar pe plajele de la 2
Mai și Vama Veche au fost găsiți mii de guvizi înghețați și eșuați la mal. Mai la
nord, în județul Tulcea, lupii înfometați au profitat de marea înghețată și au
traversat-o pentru a ajunge în sate. Imaginea fiarelor sălbatice, venite dinspre larg
în căutarea prăzii, i-a bântuit pe nord-dobrogeni decenii de-a rândul. Lacurile
Tăbăcărie și Siutghiol au înghețat la rândul lor, iar înghețul a durat zile și
săptămâni întregi. Pe 10 februarie 1929 s-au înregistrat aproape -30 de grade, cea
mai scăzută temperatură de până atunci, demnă de clima Siberiei.
Activitatea cotidiană a suferit mult în acea lună februarie, comercianții au
fost la un pas de faliment, armatorii au pierdut averi, iar muncitorii din port au
rămas fără slujbă, întrucât operațiunile de încărcare-descărcare nu mai putea fi
efectuate. Treptat, iarna a început să își ascundă ghearele, Soarele a revenit ușor-
ușor, iar crivățul a încetat să mai bată. Marea s-a dezghețat, vasele și-au reluat
dansul pe valuri, iar viața a revenit la normal.
Amintirea acelei ierni nu a dispărut însă, chiar dacă Dobrogea s-a mai
confruntat cu înghețuri asemănătoare și în alte decenii, în 1953/1954, în anii ’70
sau în iarna 1984/1985. Fotografiile realizate de constănțeni temerari în acele zile
din 1929 vin să întărească puterea slovelor…
