România ocupă unul dintre ultimele locuri din Uniunea Europeană când vine vorba de reciclarea deșeurilor municipale și a hârtiei. Cu toate acestea, o atitudine sustenabilă poate să fie ușor de implementat atât de către companii, cât și de utilizatorii casnici obișnuiți, dar reciclarea trebuie făcută inteligent.
Uniunea Europeană a impus obiective de reciclare a deșeurilor încă din 2008, obiectivul fiind ca țările membre să aibă un minimum de 50% grad de colectare pentru deșeuri de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile municipale.
În 2018, cantitatea de deșeuri generată în UE a fost de 174 de kilograme pe cap de locuitor, dintre care 40,9% înseamnă deșeuri din hârtie sau carton. În acest context, colectarea selectivă și reciclarea hârtiei și a cartonului sunt unele dintre modalitățile simple de a atinge obiectivele de sustenabilitate. Acestea nu sunt importante doar ca date statistice, ci contează în dezvoltarea durabilă a oricărui stat și pentru o calitate a vieții mai bună în viitor.
Consumul de hârtie a crescut de 4 ori în ultimii 40 de ani și, chiar dacă suntem în epoca digitalizării, acest trend nu se va opri prea curând. Din acest motiv, este important ca oamenii să contribuie la o economie circulară ce poate recupera aceste deșeuri.
E important acest aspect pentru că, deși hârtia nu este consumatorul principal al pădurilor, e un factor care duce la defrișări. În loc de a aștepta să crească pădurile la loc, reciclarea e o metodă foarte rapidă și mai ieftină. Conform datelor, costul producerii hârtiei reciclate e cu 60% mai mic decât costul standard de producție prin metodele tradiționale.
Ce tipuri de hârtie se reciclează și ce poți face?
Zi de zi avem în casă sau la birouri diferite tipuri de hârtie sau carton. Fie că este vorba despre cutiile de la mâncare, caserole, ambalaje de la comenzile online, caietele celor mici sau hârtie de copiator. Astfel, producem numeroase deșeuri de acest tip, dar hârtia este un material care poate fi reciclat foarte ușor și refolosit de cel puțin șase ori dacă este întreținut corect.
Pentru a recicla, ai nevoie să colectezi hârtie care să fie curată. Ce înseamnă acest lucru? Una dintre marile greșeli pe care le fac oamenii e să colecteze selectiv hârtie de la alimente sau care a fost murdărită cu resturi de mâncare, sosuri, ulei sau băutură. Odată ce pe hârtie au ajuns astfel de materiale, ea nu poate fi folosită pentru reciclare.
În mod curent, deșeurile de hârtie pot însemna cărți, caiete, hârtie de copiator, reviste, ziare, cataloage sau broșuri. Bineînțeles că nu toate acestea vor ajunge în același loc final, pentru că, de exemplu, hârtia de ziar va fi folosită la reciclare tot pentru acest scop, deoarece este o hârtie de calitate inferioară, pe când hârtia de copiator, de calitate superioară, va fi folosită tot pentru acest scop.
Și dacă a colecta ambalaje, plastic și alte deșeuri poate părea complicat, hârtia este destul de compactă și dacă nu este murdară, poate fi colectată cât mai compact. Cu toate acestea, oamenii ar trebui să evite să pună la reciclat șervețele, prosoape de hârtie din bucătărie, bonuri fiscale sau hârtie lucioasă, hârtie cerată sau paharele din carton pentru cafea. Fiind cerate, acestea nu pot fi reciclate ca deșeu de hârtie.
Un mit destul de des întâlnit când vine vorba de reciclarea hârtiilor e că nu poți recicla revistele glossy sau cărțile, acestea din urmă pentru că au cotorul lipit. Dacă nu poți da cărțile cadou sau unui anticariat, cea mai bună metodă e să scoți foile separat față de cotor.
Centre de colectare hârtie – probabil cea mai ușoară metodă
Dacă uneori oamenii se pot gândi că deșeurile electronice sau cele de plastic sunt greu de reciclat, la hârtie lucrurile sunt mai simple. Pentru persoanele fizice sau firmele care folosesc o cantitate mare de hârtie de copiator, colectarea se poate face ușor. Ori pe balcon, ori într-o cameră dedicată, iar România are numeroase centre pentru reciclat hârtia.
De altfel, online există și o Hartă a Reciclării unde utilizatorii pot identifica și localiza cele mai apropiate puncte de colectare selectivă a hârtiei. De asemenea, numeroase astfel de centre oferă și servicii de preluare a deșeurilor de hârtie la un interval regulat, în funcție de consumul propriu.
Prin acest proces, chiar dacă folosești mii de pagini de hârtie de copiator pe lună la birou, acestea pot ajunge fără probleme înapoi în fabrică și să fie refăcute. Pentru păstrarea intimității și siguranței datelor, se recomandă folosirea unui distrugător de documente înainte de trimiterea foilor la reciclare.