Descoperiri valorose din trecut, în posesia MINAC

Trebuie citit

Bătrânul Tomis ascunde încă, în tainițele sale, nenumărate comori și povești. Din timp în timp, orașul își dezvăluie o parte dintre mistere și le face cunoscute locuitorilor săi de astăzi. Multe dintre acestea sunt povești cu aur, așa cum se cuvine unei metropole bogate de pe țărmul Pontului Euxin, înființată de greci și cucerită mai apoi de romani.

Din lada de zestre a timpului, astăzi vă aducem în atenție două dintre descoperirile făcute în necropolele orașului: un medalion și un ac de păr fragmentar, ambele obiecte îndrăgite de femei și purtate în preumblările lor pe străzile orașului și, mai apoi, pe drumul către lumea de dincolo.

Prima descoperire prezentată este 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐧𝐝𝐚𝐧𝐭𝐢𝐯 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐮𝐫 𝐬̧𝐢 𝐫𝐮𝐛𝐢𝐧 (MINAC nr. inv. 4918, dimensiuni: înălțime 2,4 cm; lățime 1,8 cm; greutate 5,440 gr.). Acesta a fost descoperit în 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟔𝟒, pe strada Traian (în fața fostei braserii „Albatros”), ca parte a inventarului unui mormânt de inhumaţie, M336 (cercetare V. Barbu). Piesa este, în fapt, capul unui ac de păr realizat sub formă de 𝑘𝑎𝑛𝑡ℎ𝑎𝑟𝑜𝑠 (n.r. cupă grecească cu toarte înalte, utilizată pentru consumul vinului, atât în contexte cotidiene, cât și în rituale, adesea asociată cu Dionysos) cu toartele terminate în volute (n.r. ornament spiralat specific arhitecturii și artei grecești clasice), în gura vasului fiind montat un rubin. Pe marginea piciorului, pe corp și la baza buzei este realizat un decor din linii incizate, iar gura vasului, unde este montat rubinul, este decorată cu romburi. Piesa a fost datată în secolul al II-lea p. Chr. (Virgil Lungu, Zaharia Covacef, Constantin Chera – 𝐵𝑖𝑗𝑢𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑢𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡̗𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝐼𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑁𝑎𝑡̗𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝐴𝑟ℎ𝑒𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑒 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡̗𝑎, Biblioteca Tomitană VI, Ex Ponto 2012, p. 124)

Ce-a de-a doua piesă este 𝐮𝐧 𝐦𝐞𝐝𝐚𝐥𝐢𝐨𝐧-𝐩𝐚𝐧𝐝𝐚𝐧𝐭𝐢𝐯 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐮𝐫 (MINAC nr. inv. 31859, greutate 1,51 gr.), descoperit în 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟖𝟐 pe strada Mircea cel Bătrân, la Spitalul Nou, ca parte a inventarului funerar al mormântului M.1 (cercetare C. Chera). Piesa noastră (foto) este un medalion-pandantiv din aur, de formă ovală. Chenarul inelar, simplu, se termină lângă agățătoare cu câte o bobiță, iar al doilea chenar, din pseudoperle, încadrează imaginea în relief a zeiţei Fortuna, reprezentată spre dreapta: cu mâna stângă se sprijină pe cârmă și cu dreapta susține cornul abundenței. Toarta este inelară, solidă, convexă. Medalionul a fost datat în secolele II – III p. Chr. (op. Cit., p. 126 – 127).

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri