Stelian Ion, președinte USR Constanța și una dintre vocile active ale opoziției din Constanța, a transmis luni un mesaj către constănțeni, anunțând că inițiativa de strângere de semnături pentru demiterea primarului Vergil Chițac va fi reluată imediat după alegerile prezidențiale. Acesta acuză lipsa de poziționare a edilului în turul al doilea al alegerilor drept „inadmisibilă”.
„În turul 1, l-a atacat dur pe Nicușor Dan, iar în turul 2 nu a retractat nimic și nu s-a poziționat în favoarea candidatului proeuropean”, afirmă Stelian Ion într-o postare publică. Potrivit lui, chiar și „2-3 primari PSD au susținut calea europeană”, dar Chițac a ales tăcerea, deși în trecut a fost șef al delegației României la Adunarea Parlamentară NATO.
Fostul deputat sugerează că motivul ar fi unul strict politic: Chițac ar urmări sprijinul consilierilor AUR pentru a-și menține controlul în Consiliul Local.
„A uitat de principiile invocate odinioară”, conchide Stelian Ion, care a mai declarat anterior că referendumul pentru demiterea primarului este un obiectiv politic asumat de USR Constanța.
Demersul de strângere de semnături pentru referendumul local a fost lansat în 2023, dar a fost suspendat temporar în perioada campaniei pentru alegerile prezidențiale. Reluarea sa ar putea tensiona din nou scena politică locală, pe fondul unui conflict tot mai deschis între USR și PNL Constanța.
Întregul articol, AICI.