Pentru că funcţionarii europeni, care vin cu tot felul de politici neomarxiste (acceptarea agendei LGBT, a migraţiei din Africa sau din Orient, renunţarea la credinţă, etc) nu sunt permanenţi acolo. Ei sunt puşi acolo de partidele care câştigă alegerile Europarlamentare. În ultimii 10 ani, acestea au fost partide de stânga, progresiste, care au numit în instituţiile europene oameni după chipul şi asemănarea lor. Aşa ne-am trezit cu idei precum consumul de gândaci sau închiderea industriilor energetice care nu sunt „verzi”.
DAR, în momentul de faţă, valul patriotic şi conservator este puternic în toată Europa. Uitaţi-vă la Polonia, Italia, Ungaria, chiar şi Franţa. Cu toţii vor trimite un număr mare de oameni ce se opun acestor nebunii. Şi noi trebuie să facem la fel! Dacă fiecare stat din UE trimite suficient de mulţi patrioţi, caracatiţa „progresistă” poate fi oprită pe acest continent.
Ţineţi cu toţii minte activitatea lui Cristian Terhes (care acum va deschide lista AUR) din ultimii ani, nu? Imaginaţi-vă ce se va întâmpla când vor mai fi încă 5 români la fel de determinaţi ca şi el acolo.
E ultima şansă să salvăm viitorul generaţiilor următoare, să nu ne batem joc de ea!
Deputat Dănuț AELENEI