Teatrul de Stat Constanța a participat la cea de-a 34-a ediție a Festivalului Național de
Teatru (FNT), desfășurată în perioada 18-28 octombrie la București, sub semnul
Dramaturgiilor posibilului. Două dintre cele mai apreciate spectacole atât de critici, cât și
de public, 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia, în regia Elenei Morar și
a lui Gabriel Sandu, și A douăsprezecea noapte, în regia lui Andrei Șerban, au fost
invitate în festival și s-au bucurat de un interes enorm, biletele fiind epuizate la scurt
timp după ce au fost puse în vânzare.
Spectacolul 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia a adus anul acesta
Teatrului de Stat Constanța două nominalizări la Gala Premiilor UNITER: Ramona Niculae la
premiul pentru Cel mai bun debut pentru rolul Crina, pe care Ramona și TSC și l-au și
adjudecat, și Ștefan Mihai la premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul
Cristi. Explorând amintirile și emoțiile legate de muzica ușoară românească, spectacolul a
stârnit reacții dintre cele mai profunde în rândul spectatorilor. Numeroși membri ai
comunității „Mergem la teatru”, grup online cu peste 40.000 de membri, au împărtășit
gândurile lor după reprezentație:
Minunat pur și simplu! Nu știu să spun în cuvinte pentru că a fost ceva ce mi-a intrat direct în suflet, m-a umplut de bucurie fără a sta să-mi explic prea mult cum s-a întâmplat […]
Felicitări acestei echipe minunate! Își merită cu prisosință notorietatea, premiile și lupta
crâncenă pentru bilete! (Laura Borza)

E un spectacol care reușește să scoată muzica ușoară din sertarul adânc unde au îngropat-o ei care au redus-o la gradul de gen muzical inferior. Mi-a plăcut melanjul (nu știu cum să-l numesc altfel acum) dintre poveștile de viață și chestiuni legate de Mamaia, de artiștii săi iconici. A fost totul foarte pentru sufletul meu așa. (Xenia Mihaela)
Actorii știam că sunt foarte buni de la Seaside Stories, dar nu știam ce bine și cântă, wow.
Regia ca regia, decorul inventiv, costumele, dar textul… ce mă bucur să văd tineri regizori-
autori că scriu așa închegat, așa de poetic și de pătrunzător. (Simona Ștefănescu)
Foarte fain totul! Actorii, jos pălăria! Text, regie… Am plecat cu o stare minunată! (Alina
Teianu-Cocioran)
Un spectacol complet, muncit, impecabil, îți pare rău că se termină și trebuie să ieși din
poveste! Felicitări Teatrului din Constanța! (Mihaela Dumitru)
Mie mi-a plăcut ff mult, a fost extraordinar și neașteptat faptul că am ajuns marți la el, voi
mai merge o dată în Constanța să îl revăd. Mi-a fost foarte greu să scriu despre el. Poate
doar să cânt. (Anamaria Țugulea)
Spectacolul A douăsprezecea noapte, care l-a adus pe Andrei Șerban, unul dintre cei mai
importanți regizori români, în mijlocul echipei TSC, a avut premiera la începutul acestui an și a primit cele mai multe invitații la festivaluri din țară și din Republica Moldova. Cu două
reprezentații care s-au jucat în aceeași zi, adaptarea lui Andrei Șerban după comedia clasică a lui Shakespeare a bucurat publicul FNT, iar mărturiile lor evidențiază acest lucru:
De la Constanța a venit o explozie de energie și de bucurie în a juca. Norocul ăsta nesperat
să monteze Andrei Șerban acasă e miracol și pentru noi, și pentru tinerii actori. […] (Tatiana Manolache-Onofrei)
Excepțional!!! Un spectacol care m-a vrăjit pur și simplu. O minunăție de spectacol, un
mănunchi de personaje jucate magistral de către actorii Teatrului Constanța! Nu am
cuvinte… sunt uimită, fericită, am plecat într-o stare de euforie brută, vecină cu nebunia. […] (Laura Borza)
Domnul Andrei Șerban, desigur, legendar și de neînlocuit […] păstrez aceeași uimire
admirativă pentru Andrei Bibire și sper să ajung mai des să îl văd jucând la Constanța, are
un fel aparte de a găsi spectaculos în mundan și a mă reîndrăgosti de teatru cu fiecare
ocazie. (Andrada Danilescu)
Extraordinar cu adevărat. Îmi pierdusem speranța că se poate monta A 12-a noapte într-o
manieră captivantă, dar iată. Iar actorii lor sunt super.” (Andrada Danilescu)





