-2.2 C
Constanța
vineri, 9 ianuarie 2026

O ţară întreagă stă la cheremul celor patru judecători CCR propuşi de PSD

Trebuie citit

Cei patru judecători CCR propuşi de PSD, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc, au reuşit să blocheze funcţionarea unei instituţii principale a statului român, CCR, dar şi funcţionarea statului. Decizia CCR referitoare la pensiile magistraţilor a fost amânată pentru 16 ianuarie.

Nu se poate adopta un buget pentru 2026, pierdem banii europeni-cel puţin 230 milioane euro, scade ratingul de ţară şi ne împrumutăm mai scump, se menţine nedreptatea şi inechitatea salarizării şi pensionarii magistraţilor comparativ cu alţi salariaţi bugetari. Pentru ca aşa vor patru cetăţeni români. (…)

Nu este admisibil ca statul român să stea în voinţa a patru persoane, fie ele şi judecători la CCR. Este necesară o urgentă schimbare a legislaţiei, astfel încât aşa ceva să nu se mai întâmple.

Tot scandalul vine după ridicarea cortinei în spatele căreia magistraţii derulau „afaceri” descrise larg în presă de documentarul Recorder şi multe, foarte multe articole şi luări de poziţiei în media. Veniturile, pensiile şi vârsta de pensionare erau privilegii din partea statului, promovate de politicieni care realizaseră un troc cu magistraţii: vă dăm tot ce ne cereţi, iar voi ne lăsaţi să furăm din bugetul de stat. Totul pleacă de la obiectivul PSD de a scăpa de Bolojan din fruntea guvernului. Pentru că nu le dă atenţia cuvenită, ignoră solicitările lor din şedinţele Coaliţiei.

Întregul articol, AICI.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri