Vasul de pasageri Dacia a fost unul dintre vapoarele comerciale ale
Serviciului Maritim Român (SMR), construit în șantierul naval Saint Nazaire,
situat în vestul Franței, pe țărmul Atlanticului. Prima sa călătorie a avut loc în anul
1907 pe ruta Constanța – Constantinopol – Pireu – Alexandria (Egipt). A
continuat rutele din Mediterana până la izbucnirea Primului Război Mondial, când
a fost transformat în crucișător auxiliar și preluat forțat de armata imperială rusă.
După încheierea conflagrației mondiale, în 1918, vasul a fost returnat României și
a reintrat în serviciul SMR.
Pe data de 8 ianuarie 1924, vaporul Dacia a fost scena unui accident grav,
ale cărui detalii au fost publicate în ediția din ziua următoare a ziarului constănțean
„Dacia” (!) sub titlul Vaporul Dacia, distrus de incendiu Pagube de peste 50 de
milioane lei – Arși de vii!. Nava pasager venise la Constanța de doar câteva zile,
după ce fusese supusă, timp îndelungat, unor reparații în șantierul Fernik din
Galați. Reparațiile costaseră peste 30 de milioane de lei. Gazetarii Constanței au
scris următoarele: “Flăcările au izbucnit cu violență din cabina intendentului
Zaharia și s-au propagat cu repeziciune pe întreg bordul vasului. Camerierul
Anghel și soția acestuia, Iuliana, știind că intendentul venise cu puțin timp înainte
din oraș, se repeziră spre cabina acestuia. Din mijlocul flăcărilor însă ei nu au mai
auzit decât gemete ceea ce denotă că nefericitul intendent și-a găsit moartea.
Marinarul Selejan Pavel, strecurându-se în mijlocul flăcărilor pentru a salva de
asemenea pe intendent, a dispărut. Se crede că și acesta a fost carbonizat…”.
Focul s-a extins rapid și a distrus cabinele de clasa I, restaurantul, comanda
vasului și camera hărților. Autoritățile au intervenit prompt, iar echipe de pompieri
civili și militari, precum și de grăniceri, au acționat alături de șalupa de incendiu a
portului și de remorcherul Julieta. La fața locului au sosit numeroși oficiali,
membri ai administrației, ai parchetului și ai poliției, care au declanșat o anchetă.
S-a aflat că intendentul Zaharia se întorsese foarte beat din oraș și aprinsese o
lumânare care, odată căzută, a provocat incendiul. A fost arestat marinarul Radu,
acuzat de rea credință, căci, fiind de serviciu, declarase că nu-l văzuse pe Zaharia
urcând la bord.
Au fost evaluate toate pagubele: „În afară de puntea consumată de incendiu vasul
Dacia mai prezintă grave avarii din pricina spărturilor ce i s-au făcut cu ocazia
localizării focului. Cu aproximație se evaluează pagubele la 50 de milioane de lei”
(Dacia, 9 ianuarie 1924).
Incendiul și dubla tragedie au făcut ca Dacia să fie la un pas de a-și încheia
povestea. Uimitor însă, vasul a fost salvat, reparat și repus pe linia de plutire în
decembrie 1925. A navigat iar în Mediterana până în 1927, când potrivit surselor, a
fost iar victima unui incendiu. A revenit pe mare în 1930, total refăcut și și-a
continuat serviciul până la începutul celui de Al Doilea Război Mondial. În 1941 a
fost rechiziționat de armată, transformat în Piuitor de Mine, iar după trei ani a fost
confiscat de Marina Sovietică. Pe 10 octombrie 1944 s-a scufundat lângă coasta
Caucazului, după ce a lovit o mină germană. Astfel s-a încheiat povestea sa de
aproape patru decenii…
