Aseară am ajuns în Harkiv, în nord-estul Ucrainei, la 25 km de front. Chiar atunci au sunat alarmele care avertizau asupra pericolului iminent. Pe parcursul serii au sunat de aproximativ cinci ori, iar două drone de tip Shahed au trecut pe deasupra locului în care mă aflam. Am filmat și antiaeriana trăgând după una dintre ele. Aici, în Ucraina, claritatea morală este deplină: știi foarte clar de unde vine amenințarea, ești perfect conștient de riscurile care planează asupra ta, știi cine e inamicul și cine e prietenul, și ești concentrat pe ceea ce ai de făcut pentru a rezista celor care au declanșat acest infern.
Cu agresorii lupți, nu persiști în iluzia că îi poți îndupleca prin vorbe de bun-simț. Orice tactică diplomatică ai alege, răul absolut reprezentat de Rusia și de mentalitățile celor care o susțin va continua să terorizeze, să ucidă, să violeze, să tortureze, să jefuiască oameni nevinovați de bunurile și destinele lor. Spiritul de rezistență și sacrificiu al ucrainenilor ar trebui să inspire pretutindeni tenacitatea necesară pentru a apăra valorile esențiale ale libertății, democrației și demnității umane oriunde în lume unde acestea sunt amenințate.
Sunt de peste două săptămâni în Ucraina în această deplasare (peste 460 de zile în total din 2022 încoace) și privesc cu revoltă modul în care o parte a clasei politice din România dă un brânci țării în prăpastia unei crize care ne poate decupla de Europa și împinge într-o situație economică dezastruoasă sau chiar în sfera de influență politică a Rusiei.
E limpede pentru oricine urmărește mersul lucrurilor și se uită la indicatorii relevanți că, dacă un Nicușor Dan ar fi fost președinte al Ucrainei în 2022, Putin ar fi reușit în planul său de a ocupa Kievul în câteva zile. Ezitarea, lipsa de direcție, amânarea deciziilor, inadecvarea, lipsa unei comunicări credibile, absența leadershipului necesar în situații de criză, aroganța față de propriii susținători, incoerența mesajelor, timorarea în momente care cer hotărâre, evitarea confruntării, iluzia medierii, lipsa unei consilieri de calitate și a unui spirit de luptător, absența disponibilității sacrificiului personal – toate acestea, trăsături pregnante ale actualului președinte, ar fi dus la prăbușirea rapidă a unei țări în fața unei agresiuni.
Ar fi cerut Nicușor Dan muniție occidentului și ar fi mobilizat națiunea să lupte în 24 februarie 2022 sau ar fi mers în genunchi la Moscova să „negocieze” capitularea?
Un președinte trebuie să fie capabil să folosească toate armele morale, intelectuale, instituționale și politice pentru a apăra țara de cei care vor să o arunce într-o criză de o gravitate excepțională. Să lupte cu focul împotriva focului, nu să joace cartea unei pseudo-medieri total inadecvate.
Extremiștii de la A URî servesc de ani de zile interesele Rusiei lui Putin, iar mulți din PSD nu își doresc o Românie modernă și dezvoltată, acționând direct sau indirect pentru a menține țara captivă mediocrității, corupției și, în ultimă instanță, vulnerabilității în fața amenințării de la Moscova.
Retragerea în postura confortabilă de pretins „mediator”, printr-o neînțelegere vădită a literei și spiritului Constituției, reprezintă o abdicare a președintelui Nicușor Dan de la prerogativele și instrumentele instituționale pe care le-ar avea în realitate dacă ar fi înzestrat cu un spirit de luptător. Este o predare fără luptă, care lasă țara pradă celor care au voința antidemocratică de a o împinge în haos și tiranie.
Pentru ca România democratică și europeană să supraviețuiască, avem nevoie de un alt președinte la următoarele alegeri din 2030, unul luptător. Cu această speranță au votat cei care l-au adus pe Nicușor Dan la Cotroceni, dar ea s-a transformat, în mai puțin de un an, într-o consternare de proporții pentru cei mai mulți dintre ei. Acest lucru este deja vizibil în comentariile la toate postările oficiale recente de pe contul prezidențial de Facebook, unde cei mai caustici sunt chiar cei care mărturisesc că l-au votat.
Remus CERNEA
