7.4 C
Constanța
vineri, 19 aprilie 2024

Lucian Lungoci: propuneri concrete privind eficientizarea activităților din Portul Constanța

spot_img

Trebuie citit

La acest moment, este o competiție puternică între porturile de la Marea Neagră. O competiție pe care România nu își permite să o piardă!

În contextul blocării Portului Odessa din Ucraina și în contextul orientării statelor UE către surse alternative de țiței din zona Orientului Mijlociu, Portul Constanța devine esențial pentru economia Europeană.

Pentru valorificarea integrală a potențialului Portului Constanța, atât ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cât și președintele PSD Marcel Ciolacu s-au aflat în zonă, dorind să identifice soluții. Unele dintre ele au fost, deja, găsite. Concret, pe zona feroviară, în termen de două zile, CFR Infrastructură va prezenta un plan de măsuri referitor la degajarea liniilor de tren, blocate de granituri prin care au crescut pomi și flori. Mai mult decât atât, săptămână viitoare, atât la nivelul Guvernului, cât și al Parlamentului, social democrații vor veni cu propuneri concrete privind eficientizarea activităților din Portul Constanța, sub toate aspectele. Inclusiv cele care țin de marile companii din zonă.

Înțelegem interesele marilor companii din port și nu dorim să le punem frână, dar trebuie să primeze interesul Guvernului ca Portul să funcționeze la 100% !

Așa după cum a punctat președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu trebuie să pierdem oportunitatea ivită în urma războiului din Ucraina și fondurile europene din exercițiul financiar următor. Dacă se vor întâmpla aceste lucruri, până în 2030 capacitatea Portului va ajunge la 120 de milioane de tone, de la 65 de milioane acum.

Deputat Lucian LUNGOCI

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri